Eveniment

Rezultate BEC, după centralizarea a 99,8% din secţiile de votare: "DA"-91,57%, "NU"-6,46%, nule-1,9%

Rezultate BEC, după centralizarea a 99,8% din secţiile...

Autor: Petriana Condrut

08.10.2018, 13:04 506

Biroul Electoral Central a anunţat luni rezultate parţiale ale referendumului pentru familie, după centralizarea a 99,8% din secţiile de votare. Pentru redefinirea familiei au votat 91,57%, iar împotrivă 6,46% din cei prezenţi la urne.

”Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul <Da> a fost de 3.525.238, care reprezintă un procent de 91,57%. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul <Nu> a fost de 248.696 de persoane, care reprezintă un procent de 6,46% din numărul participanţilor. Numărul voturilor nule a fost de 75.919, un procent de 1,97%”, a anunţat preşedintele BEC, Marius Ionel Ionescu.

Rezultatele anunţate sunt parţiale, după centralizarea rezultatelor din 19.017 secţii de votare, adică 99,8%.

Ionescu a mai precizat că din centralizare a reieşit că s-au prezentat la vot 3.849.903 persoane, adică 21,08% din numărul total al alegătorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO