Eveniment

Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică doborârea unui elicopter militar francez în Mali. 13 militari au murit în urma incidentului

Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică doborârea...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

28.11.2019, 19:23 63

O filială africană a reţelei teroriste Stat Islamic a revendicat, joi după-amiază, doborârea unui elicopter militar francez în Mali, incident soldat cu moartea a 13 militari, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

"Grupul Stat Islamic Provincia Africa de Vest revendică doborârea unui elicopter în Mali, incident soldat cu moartea a 13 militari francezi", anunţă Institutul SITE.

Franţa a anunţat că 13 militari au murit luni seară, în regiunea Liptako din Mali, după o coliziune între două elicoptere ale forţelor speciale care participă la Operaţiunea antiteroristă Barkhane.

Palatul Élysée a prezentat cazul ca fiind "un accident".

Operaţiunea antiteroristă Barkhane, lansată de armata franceză în august 2014, vizează combaterea grupurilor islamiste din Africa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO