Eveniment

Repere bucureştene pe harta Nopţii Muzeelor

Repere bucureştene pe harta Nopţii Muzeelor

Autor: Departamentul Cultură Life

19.05.2017, 14:00 110

La Noaptea Muzeelor participă mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene, care îşi deschid porţile în aceeaşi noapte.

Anul acesta, evenimentul este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din toată Europa.

Muzeul Naţional de Artă al României va putea fi vizitat în intervalul 19.00-05.00. De Noaptea Muzeelor vor fi deschise:

- la sediul central: Galeria de Artă Românească Modernă, Galeria de Artă Veche Românească, Galeria de Artă Europeană, Spaţiile istorice ale fostului Palat Regal;

- la Muzeul Colecţiilor de Artă: Expoziţia "Ştefan Câlţia. Obiecte grăitoare"

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" poate fi vizitat şi organizează activităţi până la ora 00.00. Printre acestea, interceptarea liliecilor din grădina muzeului, cu ajutorul detectorului de ultrasunete, sub coordonarea specialiştilor din muzeu.

Muzeul Naţional al Pompierilor – Foişorul de Foc poate fi vizitat în Noaptea Muzeelor până la ora 01.00.

Muzeul Căilor Ferate îşi aşteaptă vizitatorii până la ora 03.00. Bonus: în perioada 23 mai-1 iunie, la linia 14 din Gara Bucureşti Nord va putea fi vizitată garnitura care compune Trenul Regal.

Muzeul de Artă Populară "Doctor Nicolae Minovici" ("Vila cu clopoţei") va fi deschis până la ora 00.30. Oferte speciale: concerte vocal-instrumentale de muzică clasică, spectacole ale Teatrului Masca.

Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suţu rămâne deschis până la ora 04.00 şi oferă spectacole de re-enactement istoric plus reprezentaţii ale Teatrului Masca.

Casa memorială "Tudor Arghezi - Mărţişor" îşi va primi oaspeţii până la ora 22.00, la fel ca şi Casa memorială "George şi Agatha Bacovia".

Muzeul Naţional de Artă Contemporană – MNAC îşi va deschide porţile până la ora 02.00 pentru o seară de artă şi film din arhivele muzeului. Spaţiul din faţa muzeului va fi animat cu proiecţii de film de artă din arhivele muzeului, iar expoziţiile muzeului vor fi deschise publicului pentru vizitare.

Muzeul Naţional Cotroceni participă la Noaptea Muzeelor în intervalul orar 18.30-24.00.

La Muzeul Naţional Cotroceni va avea loc vernisajul expoziţiei "Imaginând istorii pierdute" organizată în colaborare cu Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza". Elevii – prin desenele şi picturile lor – vor aduce în atenţia publicului moştenirea culturală din Siria şi Irak, monumente ale vechii civilizaţii asiriene distruse în urma conflictului militar din zonă.

Tot cu acest prilej, la Muzeul Naţional Cotroceni, iubitorii de arhitectură, artă decorativă şi istorie vor putea vizita gratuit saloanele regale aflate la etajul I al Palatului Cotroceni, expoziţia "Culorile marţialităţii: splendoarea uniformei înaintea Marelui Război", expoziţia "Iaşi, oraş regal" şi expoziţia "Imaginând istorii pierdute". De asemenea, începând cu ora 20.00, vizitatorii vor putea asista la un recital susţinut de pianista Eliodora Falan.

Sâmbătă, începând cu ora 20.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" va avea loc ediţia a IX-a a programului "Maratonul de Poezie şi Jazz", difuzat în direct de Radio România Cultural. Vor recita 20 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite, fiecare cu câte cu o lectură publică, având ca invitaţi speciali pe Teodora Enache şi George Mihăiţă. La conducerea muzicală a acestei ediţii va fi Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu.

La Rezidenţa BRD Scena 9 (str. Ion Luca Caragiale nr. 32, Bucureşti) fosta casă a M.S Regelui Mihai, la orele 21.30 si 23.00 va avea loc spectacolul work in progress "Hamlet" – primul act, de William Shakespeare, realizat de Antoaneta Cojocaru.

Muzeul Naţional de Geologie va fi deschis până la ora 00.00. Inedit: cu această ocazie va putea fi vizitată, în premieră, expoziţia "Grădina Dinozaurilor" (curtea MNG, aripa S).

Expoziţia tematică realizată în parteneriat cu Dino Parc Râşnov, cuprinde o serie de replici, în mărime naturală, ale unor dinozauri care au trăit acum sute de milioane de ani, realizate după ultimele descoperiri paleontologice.

Muzeul Naţional al Literaturii Române va fi deschis până la ora 02.00. La trei ani de la închiderea expoziţiei sale din Bulevardul Dacia nr. 12, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) îşi aşteaptă vizitatorii la noul sediu, inaugurat în luna martie (Strada Nicolae Creţulescu nr. 8).

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" va organiza lansări de carte, expoziţii tematice, ateliere de meşteşuguri populare, spectacole de muzică şi dans popular din diferite regiuni ale ţării.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român rămâne deschis până la ora 22.00 şi oferă o vizitare în avanpremieră a expoziţiei artistei Victoria Zidaru – "In fire", vizită şi demonstraţii Atelierul de hârtie manuală cu Răzvan Supuran, şi animaţie muzicală cu Fanfara Zece Prăjini.

Cimitirul Bellu programează, până la ora 00.30, sub genericul "Centenar Titu Maiorescu", tururi ghidate, recitaluri de muzică clasică şi de jazz şi vizionarea filmului documentar "Titu Maiorescu şi apogeul literaturii române".

Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" va fi deschis până la ora 04.00 şi oferă vizitatorilor un concert cu soprana Arlinda Morava şi Bucharest Ladies Cvintet.

La Muzeul de Artă Veche Apuseană "Ing. Dumitru Furnică - Minovici", care va fi deschis până la ora 02.00, va fi expusă, pentru doar 10 ore, sculptura "Cap de copil" de Constantin Brâncuşi.

Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, va putea fi vizitat până la ora 00.00. Publicul va putea asista la o conferinţă în cadrul căreia vor fi trecute în revistă principalele repere din viaţa si activitatea literară a principesei Martha Bibescu.

Atmosfera va fi animată de personaje, ce vor readuce la viată spiritul Mogoşoaiei şi vor reactiva trecutul grandios al Bibeştilor.

Începând cu ora 22.00, vor fi oferite vizitatorilor imagini de arhivă, sub forma unor proiecţii pe Palat, la interval de o oră, până la 00.00, iar muzica medievală va completa atmosfera Curţii Domneşti.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO