Eveniment

Relaxare a măsurilor anti-pandemice în Constanţa: Restaurantele şi cafenele se redeschid după ce rate de infectare a scăzut sub 3 la mie

Relaxare a măsurilor anti-pandemice în Constanţa:...

Autor: Andreea Tobias

27.01.2021, 11:49 59

Se redeschid de joi restaurantele şi cafenele în judeţul Constanţa, fără depăşirea a 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Măsura vine după ce rata de infectare a scăzut sub 3 la mie. 

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu-Iulian COŞA, a convocat joi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru activarea Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei pe perioada alertei meteo de vreme severă, pentru area încadrării judeţului Constanţa în limita de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Între altele, autorităţile au votat încadrarea judeţului în limita de incidenţă cuprinsă între 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Astfel, există obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise.

Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minimum 2 metri faţă de alte persoane.

Administratorii spaţiilor publice deschise au obligaţia afişării la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă.

Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă.

Activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Măsurile sunt valabile şi pentru municipiul Constanţa, având în vedere că rata de incidenţă este de 2,59.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO