Eveniment

„Regele micilor“ şi-a pierdut într-un incendiu fabrica din Bucureşti, o investiţie de 2,5 mil. euro. Cine va plăti poliţa de asigurare

Iulian Căzăcuţ, proprietarul procesatorului de carne Doly-Com: Compania a luat deja măsuri pentru transferul rapid al producţiei (…) la fabrica din Botoşani

Iulian Căzăcuţ, proprietarul procesatorului de carne Doly-Com: Compania a luat deja măsuri pentru transferul rapid al producţiei (…) la fabrica din Botoşani

Autor: Gabriel Razi

18.06.2013, 20:11 656

Fabrica din localitatea Tunari din apropierea Capitalei a omului de afaceri român Iulian Căzăcuţ (45 de ani), proprietarul procesatorului de carne Doly-Com, a fost mistuită ieri de flăcări. Unitatea se concentra pe procesarea cărnii proaspete şi era una dintre cele două fabrici deţinute de compania cu sediul central în localitatea Roma, judeţul Botoşani.

„Aveam asigurare pe toate punctele de lucru ale companiei. Investiţia în fabrica a fost de 2,5 milioane de euro“, a declarat ieri pentru ZF Iulian Căzăcuţ. Omul de afaceri nu a precizat valoarea de asigurare a fabricii şi nici nu a menţionat numele companiei la care a încheiat poliţa de asigurare. Pe de altă parte, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat ieri că depozitul de unde a izbucnit incendiul nu avea toate avizele, astfel că nu ar fi putut fi asigurat, ceea ce înseamnă că omul de afaceri botoşenean ar urma să suporte singur paguba.

În cursul zilei, omul de afaceri a revenit cu un mesaj public prin care a anunţat că procesatorul a luat deja măsuri pentru a reloca producţia în cealaltă fabrică din Botoşani şi a menţionat că programul livărilor nu va suferi modificări.

„Incendiul a fost stins deja de către pompieri, iar în urma acestuia nimeni nu a fost rănit. Doly-Com cooperează cu autorităţile în cadrul investigaţiei demarate pentru a identifica condiţiile care au dus la producerea incendiului. Compania a luat deja măsuri pentru transferul rapid al producţiei (…) la fabrica din Botoşani.“

Căzăcuţ deţine fabrica din Tunari de şase ani, unitatea fiind preluată de la gigantul american McDonald’s, care procesa lângă Bucureşti carnea pentru hamburgerii pe care îi vindea în resturantele sale. La acel moment, achiziţia fabricii din Tunari a fost prima preluare majoră făcută de omul de afaceri din Botoşani. În această fabrică Doly-Com procesează carne proaspătă sub formă de mici, carne tocată sau cârnaţi. Rulajele din micii produşi la Tunari au adus Doly-Com anul trecut afaceri de 4 milioane de euro şi o cotă de piaţă de 27% pe segmentul micilor vânduţi sub brand de producător, potrivit unor informaţii anterioare.

Incendiul a izbucnit în primele ore ale dimineţii de ieri şi a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei şapte, potrivit Mediafax. Focarul incendiului a fost localizat într-un depozit de 2.000 de metri pătraţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa (ISU) Ilfov, incendiul a generat şi risc de explozie, în condiţiile în care în depozit se afla şi un bazin de oxigen.

La rândul său, Claudiu Cristian Avram, inspectorul-şef al ISU Ilfov, a declarat pentru Mediafax că depozitul era nou construit, iar avizul de securitate la incendiu era în curs de obţinere.

În urma incidentului de ieri de la Tunari, omul de afaceri Iulian Căzăcuţ rămâne pentru moment fără una dintre cele două fabrici deţinute de compania sa.

Căzăcuţ a fost până de curând o prezenţă discretă în mediul de business, el intrând în lumina reflectoarelor după ce compania sa a fost acuzată şi disculpată ulterior în scandalul „cărnii de cal“.

Doly-Com a încheiat anul trecut cu afaceri de 33 milioane de euro, iar pentru acest an are un buget de 35 milioane de euro. În cele două fabrici de mezeluri Doly-Com are 300 de angajaţi.


Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO