Eveniment

Reacţia Metrorex în legătură cu întreruperea circulaţiei metroului

Reacţia Metrorex în legătură cu întreruperea...

Autor: Robert Manea

26.09.2019, 20:07 872

Directorul general al Metrorex, Marin Aldea a purtat o discuţie cu directorul general al Alstom, Gabriel Stanciu în legătură cu întreruperea circulaţiei metroului în ziua de luni, potrivit unui comunicat de presă.

Aceştia au concluzionat că serviciile nu se vor suspenda începând de luni, urmând ca împreunâ să identifice soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii.

Totodată, reprezentanţii celor două instituţii au stabilit că plata primei tranşe, respectiv 25 de milioane de lei, să se realizeze în perioada imediat următoare, urmând ca diferenţa să se plătească eşalonat până la sfârşitul anului 2019.

Marin Aldea a precizat că servicile de mentenanţă nu vor fi întrerupte, iar circulaţia trenurilor de metrou nu va fi afectată.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO