Eveniment

Reacţia lui Băsescu după propunerea şoc a lui Iohannis pentru şefia SIE: Mulţumeşte pe toată lumea şi rezolvă cele trei mari dileme ale momentului, revocarea şefei DNA, suspendarea şefului statului şi "o condamnare"

Reacţia lui Băsescu după propunerea şoc a lui...

Autor: Ana Petrescu

15.06.2018, 13:07 419

"Bună treabă, rea tocmeală ! Soluţia cu Gabriel Vlase desemnat de Preşedintele Iohannis pentru şefia SIE a mulţumit pe toată lumea. Soluţia rezolvă şi cele trei mari dileme ale momentului, adică : o revocare, o suspendare şi o condamnare. Toată lumea mulţumită. Bună treabă, rea tocmeală", a afirmat vineri fostul preşedinte Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat joi în funcţia de director SIE pe Gabriel Vlase, transmite Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", se arată în comunicatul transmis de Adminstraţia Prezidenţială.

Petru-Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

Petru-Gabriel Vlase este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii şi doctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii.

Postul de director al SIE a fost vacant, după demisia de anul trecut a lui Mihai Ungureanu. La acest moment, SIE este condus interimar de generalul cu patru stele Silviu Predoiu, director adjunct şi şef al operaţiunilor Serviciului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO