Caută doar în titlu
Eveniment

Rata şomajului a ajuns la 5,3% în octombrie. Numărul celor care au rămas fără loc de muncă a crescut cu 127.000 faţă de aceeaşi lună din 2019. Rata şomajului este cea mai ridicată în rândul tinerilor cu vârsta până în 24 de ani

Comparativ cu luna septembrie a acestui an, numărul şomerilor a crescut cu mai mult de 20.000 de persoane.

Rata şomajului a ajuns la 5,3% în luna octombrie a acestui an, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Numărul şomerilor estimat pentru luna octombrie a fost de 477.000 de persoane, în creştere cu 22.000 de persoane comparativ cu luna precedentă şi cu 127.000 de persoane comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior. În luna octombrie din 2019, economia locală avea circa 350.000 de şomeri, conform datelor de la INS.  

Rata şomajului a crescut în octombrie după ce autorităţile au decis să reintroducă anumite restricţii pentru frânarea evoluţiei pandemiei de COVID-19. De altfel, rata şomajului din România a rămas la valori relativ mici şi constante în perioada pandemiei datorită măsurilor de sprijin luate de autorităţi pentru sprijinirea angajatorilor. Astfel, nu au apărut în statistici angajaţii care erau în şomaj tehnic sau în concediu fără plată, de exemplu.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.