Eveniment

Rata infectării în Capitală a depăşit şase la mie. Prefectul Bucureştiului, Alin Stoica: O decizie privind carantinarea va fi luată miercuri

Indicele infectării din Bucureşti a depăşit şase la mie, a anunţat, marţi, prefectul Bucureştiului Alin Stoica, înainte de publicarea datelor oficiale din bilanţul infectărilor cu Sars-CoV-2, de la ora 13.00

O şedinţă a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va avea loc marţi, iar o decizie privind o eventuală carantinare va fi luată miercuri, a afirmat Alin Stoica.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a transmis membrilor Comitetului pe Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti că indicele comunicat de DSP astăzi este de 6,22 la mie şi că aşteaptă propuneri de măsuri, până la finalul zilei.

Autorităţile încearcă să evite o eventuală carantinare a Capitalei, pentru a nu o bloca economic şi de a nu supune populaţia la noi încercări, a anunţat ieri primarul Capitalei Nicuşor Dan, după o întâlnire cu primarii de sectoare, secretarul de stat Raed Arafat şi premierul Cîţu.

Nicuşor Dan a precizat încă că măsurile de închidere a şcolilor, de închidere a activităţilor economice, sunt măsuri obligatorii emise de autorităţile naţionale, iar autorităţile locale doar se conformează.

Printre măsurile pregătite pentru a evita o carantină în Bucureşti se află şi o monitorizare mai atentă a centrelor comerciale. „Ne gândim la introducerea unei măsuri suplimentare”, a precizat, marţi, primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.