Eveniment

Raed Arafat trage un semnal de alarmă: Dacă o persoană infectată nu poartă mască, probabilitatea de infectare este de 70%

Raed Arafat trage un semnal de alarmă: Dacă o persoană...

Autor: Cosmin Pirv

20.05.2020, 11:56 169

Şeful DSU Raed Arafat a explicat, printr-o schemă publicată miercuri pe Facebook, de ce este importantă purtarea măştii de protecţie. Potrivit acesteia, dacă o persoană infectată nu poartă mască probabilitatea de infectare a unei alte persoane este de 70%, chiar dacă aceasta are mască de protecţie.

Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat miercuri, printr-o schemă publicată pe pagina lui de Facebook, de ce este importantă purtarea măştii de protecţie. „Pentru cei care nu înţeleg de ce trebuie să poarte mască sau ceva cu care să acopere nasul şi gura”, a scris Arafat pe reţeaua de socializare.

Potrivit schemei publicate, dacă o peroană infectată nu poartă mască, probabilitatea de infectare a unei alte persoane este de 70%, chiar dacă aceasta din urmă poartă un astfel de echipament de protecţie. Probabilitatea de infectare scade la 1,5%, dacă atât persoana infectată, cât şi cea neinfectată poartă măşti de protecţie.

„Am pus astăzi pe Facebook o schemă care arată cum se infectează de la persoană la persoană dacă poartă mască persoana care este infectată, dacă poartă mască persoana care nu este infectată şi stă lângă o persoană infectată şi dacă poartă amândouă persoanele mască. Dacă poartă amândouă persoanele mască, rata de infecţie, conform graficului, este de 1,5%, deci ar trebui să ne gândim, pe când dacă poartă mască persoana neinfectată şi persoană infectată nu poartă mască rata de infecţie poate să ajungă la 70%”, a declarat miercuri Raed Arafat.

Potrivit acestuia, în această perioadă masca trebuie să devină obligatorie în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun, şi chiar şi în maşină, dacă „eşti cu persoane cu care nu stai de regulă în casă, prieteni care vin din alt anturaj”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO