Eveniment

Psyche 16 este asteroidul care i-ar putea îmbogăţi pe toţi locuitorii lumii. Ce conţine acesta

Psyche 16, asteroidul care i-ar putea face miliardari pe toţi locuitorii lumii

Autor: Daniel Contescu

08.08.2021, 11:25 4606

Asteroidul este format în totalitate din nichel şi fier, iar datorită acestor metale, valoarea asteroidului este estimată la 10.000 de miliarde de dolari, mai mult decât întreaga economie globală, scrie Mediafax.ro

După descoperirea Psyche 16 în martie 1852, roca spaţială va fi punctul central al proiectului NASA, programat să fie lansat în august 2022. Nava va ajunge patru ani mai târziu, la începutul anului 2026.

Va fi prima explorare într-o lume a metalului mai degrabă decât a stâncii şi a gheţii. NASA a precizat: „Spre deosebire de majoritatea celorlalţi asteroizi care sunt corpuri stâncoase sau îngheţate, oamenii de ştiinţă cred că asteroidul de tip M (metalic) 16 Psyche este compus în principal din fier metalic şi nichel”.

Asteroidul este situat între Marte şi Jupiter. Potrivit Daily Mail, se crede că acestea sunt „rămăşiţele unei protoplanete distruse de coliziuni când s-a format sistemul solar”.

O echipă din California a creat de atunci o nouă hartă a temperaturii, pentru a ajuta NASA să înţeleagă proprietăţile suprafeţei asteroidului.

De obicei, imaginile în infraroşu ale unei roci spaţiale oferă doar un fragment de date echivalent cu un singur pixel, dar cercetătorii ar putea obţine o rezoluţie de 50 de pixeli, potrivit Daily Mail.

„Descoperirile sunt cu un pas mai aproape de rezolvarea misterului originii acestui obiect neobişnuit”, au spus cercetătorii.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO