Eveniment

Proiectul „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile” primeşte o finanţare de 100 de milioane euro. Banii vor veni din un împrumut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Proiectul „Şcoli mai sigure, incluzive şi...

Autor: Ramona Cornea

17.03.2021, 18:09 146

Guvernul României a aprobat negocierea şi semnarea unui acord de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 100 milioane de euro, pentru finanţarea proiectului „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile”.

Principalele elemente ale proiectului cuprind o componentă de investiţii în infrastructura şcolară, activităţi de comunicare şi informare, sprijin pentru transportul elevilor, precum şi alte facilităţi temporare. O atenţie sporită va fi acordată sălilor de clasă inteligente, prin investiţii în mobilier şcolar şi prin activităţi de informare şi instruire în acest domeniu.

"În calitate de ministru al Finanţelor, am solicitat guvernului mandat să negociez şi să semnez cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare un Acord de Împrumut în valoare de 100 de milioane de euro, pentru investiţii în infrastructura şcolară, atât de necesare, în special în zonele mai puţin dezvoltate ale ţării", a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Proiectul „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile” se va derula pe o perioadă de 6 ani, data limită de tragere a împrumutului fiind 30 iunie 2027. Acesta va fi implementat de către Ministerul Educaţiei, prin Unitatea de Management a Proiectului. Costul total al proiectului va fi de 100 de milioane euro, sumă finanţată integral din împrumutul acordat României de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO