Eveniment

Program de 1.000 de miliarde de lei in urmatorii patru ani pentru IMM-uri

14.08.2003, 00:00 12



Valoarea programului national multianual de sustinere a investitiilor firmelor mici si mijlocii se va ridica, in patru ani, la aproximativ 1.000 de miliarde de lei, a anuntat ieri presedintele Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC), Silvia Ciornei.



"Aceasta initiativa vizeaza cresterea volumului de activitate si a competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii, precum si crearea de noi locuri de munca, prin sustinerea investitiilor realizate in 13 sectoare industriale", a precizat Ciornei.



De asemenea, presedintele ANIMMC a aratat ca programul, derulat prin intermediul Bancii Comerciale Romane (BCR), are alocat pentru acest an un buget de 80 de miliarde de lei, in vreme ce in 2006 nivelul anual al finantarilor ar putea ajunge la 350 de miliarde de lei. #leadend#



"BCR a fost selectata pentru acest program prin licitatie deschisa. Implicarea mai sustinuta a sectorului bancar in dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii va spori resursele acestora, iar pe de alta parte va ajuta la consolidarea disciplinei lor financiare", a mai spus Ciornei.



Ea a adaugat ca alaturarea unui credit comercial la o finantare nerambursabila va obisnui societatile sa lucreze cu o banca si va elimina discutiile referitoare la beneficiile granturilor.



La randul sau, presedintele BCR, Nicolae Danila, a afirmat ca intreprinderile mici si mijlocii reprezinta un segment strategic foarte important, aratand ca dintre cele peste 400.000 de astfel de firme inregistrate oficial in Romania, circa 60% sunt clienti ai bancii.



Sprijinul acordat firmelor mici si mijlocii va avea doua componente - o finantare nerambursabila, care acopera pana la 40% din valoarea proiectului de investitie fara taxa pe valoarea adaugata, si un credit comercial acordat de BCR, reprezentand minim 45% din valoare.



Schema de finantare prevede ca beneficiarul sa aiba o contributie proprie in numerar sau in natura de cel putin 15% din costurile fara TVA ale proiectului de investitie.



Pot beneficia de finantare nerambursabila firmele cu capital integral privat, care inregistreaza venituri din exploatarea de cel putin trei luni, care indeplinesc conditiile de creditare ale BCR si nu au restante la buget sau credite restante.



Durata creditului si a finantarii nerambursabile este de cinci ani. Alocatia financiara nerambursabila care poata fi acordata unui beneficiar eligibil nu va depasi 20.000 de euro in cazul intreprinderilor mici si mijlocii, respectiv 10.000 de euro pentru intreprinderi nou-infiintate si microantreprinderi.



Companiile care solicita sa participe la acest program trebuie sa aiba o cifra de afaceri anuala de cel mult opt milioane de euro, in vreme ce numarul angajatilor trebuie sa fie de maxim 49 in cazul firmelor nou infiintate si al microantreprinderilor si de 249 pentru intreprinderile mici si mijlocii.



Cele 13 sectoare economice in care firmele mici si mijlocii trebuie sa-si desfasoare activitatea pentru a putea fi incluse in program sunt industria textila, industria pielariei, fabricarea lemnului, fabricarea celulozei si hartiei, precum si fabricarea substantelor, a produselor chimice si a fibrelor sintetice si artificiale.



De asemenea, printre sectoarele mentionate se numara fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, fabricarea altor produse din materiale nemetalice, industria metalurgica si a produselor din metal, industria de masini si echipamente, industria de masini si aparate electrice, industria mijloacelor de transport.



Pe lista domeniilor considerate prioritare in baza programului de finantare mai figureaza alte activitati industriale - productia de mobilier, recuperarea deseurilor metalice si nemetalice - si industria de echipamente electrice si optice.



Contractul in baza caruia Banca Comerciala Romana va asigura serviciile de intermediere bancara in cadrul programului national multianual de sustinere a investitiilor firmelor mici si mijlocii derulat de Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie a fost semnat miercuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO