Eveniment

Prognoză specială pentru Capitală: Vreme caniculară, cu temperaturi de 36 de grade şi disconfort termic ridicat

Prognoză specială pentru Capitală: Vreme caniculară,...

Autor: Mihaela Gidei, Mediafax

26.08.2019, 11:37 254

Meteorologii au emis, luni, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până joi, interval în care vremea se va menţine caniculară în special în orele amiezii. Temperaturile maxime vor ajunge la 36 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până joi, 29 august.

„În intervalul menţionat, vremea se va menţine călduroasă, caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, informează meteorologii.

Potrivit sursei citate, temperaturile maxime vor atinge 34-36 de grade, iar cele minime vor fi de 17-20 de grade.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO