Eveniment

Primarul sectorului 2 din Capitală a semnat retrocedarea unor terenuri împotriva avizului negativ al departamentului juridic

Primarul sectorului 2 din Capitală a semnat retrocedarea...
25.03.2016, 00:04 334

În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit pe numele lui Neculai Onţanu, procurorii DNA susţin că acesta a ignorat opiniile departamentului juridic în ceea ce priveşte retrocedarea unor terenuri de pe raza sectorului 2.

Procurorii DNA arată că în perioada 2006-2007, Neculai Onţanu ar fi facilitat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, fără a ţine cont de recomandările juriştilor din cadrul instituţiei pe care o conducea.

„Inculpatul Onţanu Neculai era preşedintele subcomisiei de fond funciar, iar inculpatul Şutru Toma era secretarul subcomisiei. Inculpaţii au avut o implicare directă pe parcursul procedurii şi au fost interesaţi de finalizarea cu succes a acesteia. Demersurile efectuate de Onţanu Neculai şi Şutru Toma au avut un carac­ter atipic, printre acestea regăsindu-se păstrarea nemijlocită a documentaţiei în biroul secretarului, ignorarea opiniilor formulate de departamentul juridic”, menţionează procurorii DNA în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO