Eveniment

Primarul Capitalei propune investitorilor 35 de proiecte in valoare de 5,6 mld. euro

11.11.2005, 20:17 13

Realizarea canalului Bucuresti - Dunare, un aeroport in sudul orasului, pasajul de la Basarab si mansardarea blocurilor sunt doar cateva din cele 35 de proiecte pe care le propune municipalitatea Bucurestiului pana in 2008 si a caror valoare estimativa depaseste 5,6 miliarde de euro.

Toate aceste proiecte urmeaza sa fie prezentate investitorilor la inceputul saptamanii viitoare cand Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) va organiza conferinta "Oportunitati de investitii in Municipiul Bucuresti".

"Vrem ca Bucurestiul - care este intr-o competitie cu Sofia, Budapesta, Praga - sa fie atractorul de investitii straine directe ca principal pilon de dezvoltare economica, in urmatorii trei ani de zile. Cu ocazia acestui eveniment, speram ca oamenii de afaceri sa constate ca Bucurestiul este pe deplin pregatit pentru orice fel de oportunitati de afaceri", a spus Videanu.

Intrebat despre sursele de finantare pentru aceste proiecte, primarul general a raspuns: "Stie baiatul de unde ia banii!". "Voi obtine finantare asa cum am reusit sa realizam acea emisiune de obligatiuni, considerata cea mai de succes emisiune de obligatiuni din Europa de Est din ultimii zece ani, de cea mai mare maturitate, la cele mai bune costuri", a continuat el.

Dupa ce a amintit de emisiunea de obligatiuni de 500 de milioane euro de la inceputul acestui an, dar si de posibilitatea incheierii unor parteneriate publice - private, Videanu a explicat ca exista banci de investitii - cum ar fi Depha Bank din Londra - care pot acorda credite peste nivelul de indatorare al orasului (20%), convenit de Romania cu marile institutii financiare.

Printre proiectele pe care primarul vrea sa le prezinte public se numara unele controversate, precum Pasajul Basarab (largit, lungit si scumpit de doua ori numai in acest an) si reabilitarea centrului istoric al orasului.

Din pachet nu lipsesc nici proiecte vechi, cum ar fi realizarea statiei de epurare a apelor uzate de la Glina, ecologizarea si dezvoltarea potentialului turistic al parcurilor Cismigiu, Herastrau, Carol si Tineretului, parcaje subterane si supraterane si altele.

Multe din proiecte nu vor putea fi incepute prea curand din cauza vidului legislativ in reglementarea investitiilor in zonele metropolitane. Urmeaza alte proiecte de anvergura, cum ar fi finalizarea Canalului Dunare-Bucuresti si, totodata, constructia unui nou aeroport international in sudul Capitalei, in scopul revigorarii investitiilor in aceasta parte saracita a orasului.

"Canalul Bucuresti-Dunare constituie premisele dezvoltarii zonei de sud a Bucurestiului. In strategia pe termen lung, intentionam construirea unui aeroport international in zona de sud, pentru ca dezvoltarea catre nord a Bucurestiului, dezvoltarea naturala, va face ca aeroportul international Otopeni sa devina, in 10 - 15 ani, un aeroport de oras", a spus Videanu.

Cel mai costisitor proiect este insa de departe cel intitulat "Dezvoltarea urbanistica Izvor", ale carui costuri sunt estimate la 2,2 mld. euro. Autoritatile locale nu au furnizat foarte multe detalii, mentionand ca proiectul presupune revitalizarea zonei din jurul cladirii Parlamentului, unde se urmareste crearea unui nou centru al Capitalei.

Ansamblul va fi alcatuit din patru zone distincte si va fi traversat de "Bulevardul Uranus", care va avea o lungime totala de 1,5 kilometri si va urca de la Podul Hasdeu pana la Bulevardul G. Cosbuc cu circa 18 metri diferenta de nivel. In aceasta zona va fi amplasata, in cadrul unui parc, si viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului.

Proiectul va urmari decongestionarea traficului in zona traversarii Raului Dambovita, a Bd. Natiunilor Unite, a Caii 13 Septembrie si a Bd. G. Cosbuc. Pe langa aceasta, zona va mai avea functii comerciale, culturale, multimedia si de birouri. liviu.alexandrescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO