Eveniment

Primăria Capitalei a descalificat logo-ul câştigător din cauza asemănării cu cel al oraşului Taipei

Primăria Capitalei a descalificat logo-ul câştigător...

Autor: Radu Tutulan

04.05.2017, 08:33 1503

"În urma semnalelor publice privind asemănarea foarte mare dintre logo-ul declarat câştigător al concursului organizat de Primăria Capitalei şi unul dintre logo-urile oraşului Taipei, organizatorii au luat decizia
descalificării lucrării prezentate de Narcis Teodor Lupou. Facem precizarea că toţi participanţii la concurs au declarat pe propria răspundere că lucrările prezentate sunt originale", se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei, remis joi dimineaţă MEDIAFAX.

Juriul va desemna în perioada imediat următoare un alt câştigător.

"Regretăm situaţia creată şi, chiar în varianta foarte probabilă că nu este vorba de un plagiat, Bucureştiul nu poate avea un logo reprezentativ atât de asemănător cu al altui oraş. La finalul concursului, vom publica toate lucrările înscrise în concurs şi validate de secretariatul tehnic", potrivit sursei citate.

Iniţial, câştigător a fost desemnat Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani din Timişoara, a cărui lucrare a întrunit cel mai mare punctaj. El urma să primească premiul în valoare de 50.000 de lei brut. Ulterior, din cauza numeroaselor comentarii pe reţelele de socializare privind asemănarea dintre logo-ul desemnat câştigător pentru Bucureşti şi unul din logo-urile oraşului Taipei, Primăria Capitalei a revenit asupra deciziei.

Din juriul care a desemnat logo-ul au făcut parte, alături de Gabriela Firea, profesorul Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, secţia de Arte, Arhitectura şi Audiovizual; Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti; Anca Boeriu, lector la departamentul Grafica al UNARTE; Dr. Vladimir Nicula, lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu; Ioana Ciocan, Vicepreşedinte Uniunea Artiştilor Plastici; Dochiţa Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”; Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”; Corina Vinţan, managing partner „Links Associates” şi Mirel Palada, sociolog.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO