Eveniment

Prima zi a lui Dacian Cioloş ca premier desemnat

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a asumat candidatura lui Dacian Cioloş ieşind din jocul de aşteptare pe care l-a practicat vreme de un an

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a asumat candidatura lui Dacian Cioloş ieşind din jocul de aşteptare pe care l-a practicat vreme de un an

Autor: Iulian Anghel

12.11.2015, 00:04 1867

Viitorul cabinet va avea doar miniştri din afara partidelor, va fi un guvern „mixt“, format din tehnocraţi şi politicieni, sau unul de tehnocraţi apropiaţi partidelor?

Cioloş nu a dat el însuşi o soluţie (în afară de cel oferit marţi al unui guvern de tehnocraţi), dar întrebările de mai sus îşi conturează un răspuns din detaliile pe care le dau alţii în urma întâlnirilor cu premierul desemnat. Va fi un guvern tehnocratic, dar, foarte probabil, spun surse politice, cel puţin doi miniştri din cabinetul demisionar ar urma să fie păstraţi în funcţii – Bogdan Aurescu la externe şi Sorin Câmpeanu la educaţie. Mediafax a transmis ieri că un alt nume de fost demnitar este pregătit să intre în guvern – Constantin Dudu Ionescu, ca ministru al internelor, poziţie pe care a mai ocupat-o în vremea mineriadelor din 1999. Ionescu este acum consilierul preşedintelui Klaus Iohannis.

Deocamdată însă, formal cel puţin, partidele susţin că premierul desemnat are mână liberă să-şi formeze echipa.

 

Întâlnirea de la PNL: guvernul va fi al tehnocraţilor, bugetul pe 2016, unul de dezvoltare

Copreşedinta PNL Alina Gorghiu a susţinut ieri după întâlnirea liberalilor cu premierul desemnat că în discuţii nu au apărut nume, dar că ideea agreată este ca miniştrii să fie specialişti fără carnet de partid.

„Premisa pe care a expus-o a fost una foarte clară, miniştrii domniei sale vor fi oameni care nu au carnet de partid, vor fi specialişti“, a spus Gorghiu.

Celălalt copreşedinte liberal, Vasile Blaga, a afirmat că va mai exista o întâlnire cu premierul desemnat, probabil spre sfârşitul săptămânii. „O să avem încă o discuţie după ce îşi formează echipa, cu lista în faţă, şi atunci o vom discuta cu toţi membrii comisiei de unificare (a PNL cu PDL – n.red.), pentru că e primul for care să se pronunţe în continuare asupra mersului lucrurilor“, a spus Blaga, care a adăugat câteva detalii despre discuţiile cu premierul desemnat. El va veni în Parlament cu „un buget de dezvoltare“, axat pe investiţii şi pe absorbţia fondurilor UE.

În aceeaşi vreme, liberalii îl laudă pe Cioloş - de altfel el a plecat la drum în administraţia românească sub aripa unui ministru liberal, trecut apoi în partidul lui Traian Băsescu, Gheorghe Flutur. În momentul în care PD a fost scos de la guvernare Cioloş a fost păstrat în guvern şi avansat de premierul Tăriceanu de la rangul de consilier al ministrului la cel de ministru plin.

Nu este un om foarte sociabil, dar este foarte serios, şi-a amintit fostul ministru al sănătăţii Eugen Nicolăescu.

„Eu cu Dacian Cioloş am fost coleg în guvernul Tăriceanu şi atunci am lucrat cu el foarte bine. Era un coleg serios şi, în acelaşi timp, nu foarte sociabil, dar suficient de receptiv la argumentele pe care le aveai. Nu era pe prietenie, hai să mergem să bem ceva, să vorbim nu ştiu ce. Era foarte strict, foarte precis, ceea ce mi se pare un lucru bun“, a declarat Nicolăescu, citat de Mediafax.

 

Când vine premierul cu programul de guvernare

Câteva detalii despre viitorul program al lui Cioloş a dat cel care l-a adus în guvern pentru prima dată, Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu este astăzi copreşedinte al ALDE (o formaţie rezultată în urma fuziunii dintre PC şi o parte a liberalilor plecaţi din PNL în urma ruperii USL, la începutul lui 2014). Tăriceanu şi-a păstrat, după cum se vede, simpatia pentru Dacian Cioloş şi este posibil să-i susţină guvernul la învestitură, acum când alianţa PSD-UNPR-ALDE este ruptă de facto în urma desemnării unui tehnocrat ca premier în locul unuia agreat de această alianţă.

„Din ce ştiu, din ce am discutat cu preşedintele Iohannis, premierul urmează luni să prezinte în Parlament programul şi echipa ministerială, urmând ca luni şi marţi să aibă loc audierile şi marţi spre seară să urmeze votul de învestitură“, a spus Tăriceanu.

Alte surse susţin însă că Cioloş va prezenta chiar de sâmbătă lista miniştrilor, audierile în comisiile parlamentare ar putea să aibă loc luni, iar marţi să fie votul de învestitură în plenul reunit.

Încă de dinainte de a se întâlni cu UNPR Cioloş îşi rezervase sprijinul acestui partid care a anunţat că susţine orice soluţie aleasă de preşedintele Iohannis. Întâlnirea cu PSD urma să se desfăşoare după închiderea ediţiei, dar surse politice au spus că PSD condiţionează sprijinirea învestiturii guvernului. Una dintre aceste condiţii ar fi ca un ministru susţinut de PSD să fie prezent pe lista guvernului.

Numele vehiculat în acest moment este, potrivit Mediafax, cel al sociologului Vasile Dâncu, variantă discutată în partid anterior pentru postul de prim-ministru. PSD nu a avansat un portofoliu pentru Vasile Dâncu, iar această variantă va fi luată în discuţie doar în cazul în care PSD decide să acorde sprijin pentru Dacian Cioloş, cel puţin la votul de învestitură, lucru care încă nu a fost hotărât.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO