Eveniment

Prima Ieşire ProSport: Ionela Tîrlea şi Virgil Căruţaşu spun prezent

Prima Ieşire ProSport: Ionela Tîrlea şi Virgil Căruţaşu spun prezent
17.01.2014, 14:03 119

Sâmbătă, 18 ianuarie, de la 11:00, în parcul Herăstrău din Bucureşti, intrarea Charles de Gaulle, bucureştenii sunt aşteptaţi  la a II-a ediţie a evenimentului Prima Ieşire ProSport.

Anul trecut, la prima ediţie în ianuarie 2013, pe un ger aspru, câteva zeci de oameni, tineri şi vârstnici şi-au demonstrat curajul şi dorinţa de a face mişcare. Anul acesta se pare că vremea este de partea noastră. Tocmai de aceea, scuzele sunt inutile. ProSport vă îndeamnă să faceţi puţină mişcare, fie pe jos, fie cu bicicleta.

Ionela Tîrlea, vicecampioană olimpică de la Atena (400 m g) şi Virgil Câruţaşu, manager al selecţionatei României de baschet masculine se alătură iniţiativei ProSport şi vor da startul în cele două ture.

Doritorii de mişcare sunt aşteptaţi începând cu ora 10.30 pentru înscrieri. Vor fi recompensaţi cu o porţie bună de sănătate şi cu un ceai fierbinte la final.

Detalii şi înscrieri pe www.facebook.com/ProSportPrimaIesire.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO