Eveniment

Preturile petrolului, sub maxime

08.01.2003, 00:00 10

Preturile petrolului au scazut dupa ce unele state producatoare s-au declarat in favoarea majorarii ofertei de titei pentru a suplini suspendarea exporturilor realizate de Venezuela, unde greva generala a intrat in cea de-a sasea saptamana, transmite Reuters. Autoritatile de la Moscova au apreciat ca OPEC si exportatorii independenti ar trebui sa suplimenteze productia cu 1-1,5 milioane de barili pe zi pentru a calma efervescenta din piata, al carei rezultat a fost cresterea preturilor cu 25% in doua luni. Pretul titeiului Brent a scazut cu 82 centi la bursa din Londra, la 29,95 dolari/baril, in timp ce cotatiile de pe piata din SUA s-au diminuat cu 1,03 dolari, la 32,05 dolari/baril. La ambele burse, preturile se afla la o distanta de 2 dolari de maximele din ultimii doi ani. Presedintele OPEC, Abdullah al-Attiyah, a declarat ca organizatia este hotarata sa utilizeze un mecanism neoficial pentru a mari productia pana la 15 ianuarie, in cazul in care preturile vor ramane ridicate. Cu toate acestea, traderii sunt de parere ca pietele nu vor scadea pana cand nu va disparea amenintarea declansarii unui razboi in Irak. Mediafax



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO