Eveniment

Preşedinţia română a Consiliului UE. Preşedintele Comisiei Europene: Avem probleme cu nivelul democraţiei în România, dar nu cu dosarul preşedinţiei române a Consiliului UE

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene „Avem 257 de propuneri legislative. Preşedinţia austriacă va finaliza multe dosare, dar vor rămâne multe preşedinţiei române. Parlamentul European va înceta activitatea în aprilie (pentru că sunt alegeri europarlamentare în vară - n. red.), deci vor fi cam patru luni."

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene „Avem 257 de propuneri legislative. Preşedinţia austriacă va finaliza multe dosare, dar vor rămâne multe preşedinţiei române. Parlamentul European va înceta activitatea în aprilie (pentru că sunt alegeri europarlamentare în vară - n. red.), deci vor fi cam patru luni."

Autor: Iulian Anghel

06.12.2018, 00:04 165

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a susţinut miercuri la Bruxelles, la întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, că există nemulţumiri la nivelul UE faţă de ceea ce se întâmplă la Bucureşti în plan politic, dar nu există obiecţii faţă de felul în care România s-a pregătit să preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

România preia la 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, preşedinţia rotativă a Consiliului, motiv pentru care guvernul român a mers ieri la Bruxelles, unde miniştrii s-au întâlnit cu omologii lor de la nivelul Comisiei Europene. România va avea de gestionat câteva dosare dificile. Nu se va ocupa direct de Brexit, dar plecarea britanicilor se petrece în acest mandat, caz în care România va avea o responsabilitate, mai ales dacă Parlamentul britanic respinge întelegerea la care s-a ajuns.

Apoi este vorba despre bugetul multianual al UE care se va negocia în vremea preşedinţiei române.

Jean-Claude Juncker a declarat că sunt unele puncte, cum ar fi statul de drept, la care „ar mai fi de lucrat”, dar că România este foarte bine pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE.

„Avem 257 de propuneri legislative. Preşedinţia austriacă va finaliza multe dosare, dar vor rămâne multe preşedinţiei române. Parlamentul European va înceta activitatea în aprilie (pentru că sunt alegeri europarlamentare în vară - n. red.), deci vor fi cam patru luni."

Juncker a adus în discuţie modificarea legilor justiţiei în România, dar a spus că miniştrii români sunt pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei Consiliului. „Am văzut azi cât de bine sunt pregătiţi miniştrii în domeniile lor. Sunt convins că România va finaliza un număr mare de propuneri de pe masa Parlamentului şi Consiliului. Se întâlnesc în multe puncte programul Comisiei şi cel al guvernului român. Mai sunt puncte cum ar fi statul de drept, dar acest lucru nu presupune preşedinţia Consiliului UE.“

Colegiul comisarilor va veni la Bucureşti pe 11 ianuarie 2019 pentru a stabili împreună cu guvernul român repartizarea dosarelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO