Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis, după summitul NATO: „NATO trebuie să continue să se întărească pe flancul estic. Am pledat pentru o creştere a prezenţei militare aliate în România”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dezvăluit faptul că în timpul summitului NATO desfăşurat luni, la Bucureşti, în sistem on-line, a pledat pentru creşterea prezenţei militare aliate pe flancul de est.

Preşedintele României a declarat că în timpul întâlnirii de luni s-a discutat despre Rusia şi Marea Neagră. Şeful statului le-a solicitat aliaţilor să trimită mai multe trupe în flancul estic, inclusiv în România.

„NATO trebuie să continue să se întărească pe flancul estic. Am pledat pentru o creştere a prezenţei militare aliate în România şi pe flancul estic”, a spus Klaus Iohannis.

Alături de preşedintele României, reuniunea a fost găzduită de preşedintele polonez Andrzej Duda, aflat într-o vizită la Bucureşti. Ceilalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, printre care şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au participat prin videoconferinţă. Alături de Joe Biden a participat şi secretarul de stat american Antony Blinken.

Agenda reuniunii vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030. Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varşovia (8 iunie 2018) şi Košice (28 februarie 2019).

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.