Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis, despre testele COVID-19: Numărul de teste creşte de la o zi la alta, însă personalul calificat nu poate fi „achiziţionat sau inventat peste noapte”

Preşedintele Klaus Iohannis, despre testele COVID-19:...

Autor: Laura Buciu, Mediafax

07.10.2020, 18:30 2656

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că numărul de teste pentru COVID-19 creşte de la o zi la alta, dar personalul calificat nu poate fi „achiziţionat sau inventat peste noapte”. 

Klaus Iohannis a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, dacă nu ar trebui să crească numărul de teste pentru diagnosticarea COVID-19.

„Dacă ne uităm pe date, numărul de testări creşte de la o săptămână la alta. Am avut câteva mii, pe urmă 10.000, 15.000, 20 – 25.000. Astăzi am avut peste 27.000. Este, însă, o dublă problemă. Nu doar aparatele cu care se testează sunt poate încă insuficiente, asta se rezolvă simplu. Personalul calificat însă nu poate fi achiziţionat sau inventat peste noapte. Pregătirea cadrelor de specialitate durează ani şi ani”, a spus Iohannis.

Preşedintele a precizat că există persoane interesate să se specializeze şi sunt laboratoare care în continuare doresc să facă aceste testări, însă nu trebuie să ne aşteptăm la minuni.

„Lucrurile merg tot mai bine, însă dacă nu avem grijă, boala va fi mai rapidă ca noi”, a spus preşedintele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO