Eveniment

Preşedintele Iohannis: Susţin măsura Guvernului de a îngheţa salariile în sectorul bugetar. Trebuie să ieşim mai întâi din această criză economică înainte să se discute de eventualele majorări.

Preşedintele Iohannis: Susţin măsura Guvernului de a...

Autor: Robert Manea

12.01.2021, 20:13 294

Preşedintele României Klaus Iohannis a declarat, marţi, că susţine măsura Guvernului de a îngheţa salariile bugetarilor în 2021, afirmând că este o măsură justă în contextul crizei provocate de pandemia COVID-19.

„Măsura îngheţării salariilor mi se pare una justă. Noi suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm, prin vaccinare şi prin restricţii, să terminăm această pandemie, această epidemie, la noi, însă trebuie să fim foarte conştienţi de faptul că economia a suferit, economia s-a contractat.” a declarat  Klaus Iohannis.

El a afirmat că salariile şi pensiile vor putea să crească atunci când România va ieşi din această criză economică.

„Nu vorbim de austeritate, fiindcă nu se taie salariile, nu se taie pensiile, pensionarii rămân cu majorarea care a fost decisă în toamna anului trecut, însă, din păcate, cât e criză economică, nu putem să vorbim de majorări în zona bugetarilor.” a susţinut preşedintele Iohannis.

Premierul Florin Cîţu anunţa la finalul anului trecut  că veniturile bugetarilor rămân la nivelul lunii decembrie din anul 2020. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO