Eveniment

Preşedintele Băsescu a pensionat zece magistraţi

Preşedintele Băsescu a pensionat zece magistraţi

Autor: Mediafax

06.12.2011, 20:41 376

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele de eliberare din funcţie pentru şase judecători şi patru procurori, majoritatea ieşind la pensie.

Astfel, preşedintele a semnat decretul privind eliberarea din funcţie a lui Cristian Dan Popovici, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, care şi-a dat demisia din magistratură.

De asemenea, judecătorul Laurenţiu Anghel de la Tribunalul Dolj (care şi-a dat demisia, fiind judecat pentru corupţie-n.r.), preşedintele a semnat decretul.

De asemenea, au fost semnate decretele de eliberare din funcţie pentru Ovidiu Horia Popescu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Adrian Iancu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Corneliu Maria, judecător la Curtea de Apel Craiova, Eujen Jeler, judecător la Tribunalul Cluj, Camelia Maria Găburoi, judecător la Tribunal Gorj, Dorina Stoichin, judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi pentru Vasilica Enescu, procuror şef al Serviciului de studii, resurse umane şi perfecţionare profesională din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Toţi au cerut pensionarea.

Şi pentru Elena Pop Blaga, de la Tribunalul Bihor, care a cerut ieşirea la pensie, şeful statului a semnat decretul de eliberare din funcţie.

Majoritatea judecătorilor şi procurorilor care îndeplinesc condiţiile de pensionare (25 de ani de muncă în sistemul judiciar) părăsesc magistratura având în vedere că modul de calcul al pensiei a fost modificat, acestea fiind stabilite în funcţie de contribuţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO