Eveniment

Premierul Orban: Prima majorarea a salariilor pentru cadrele didactice e prevăzută de la 1 ianuarie

Premierul Orban: Prima majorarea a salariilor pentru...

Autor: Ana Petrescu

13.12.2019, 13:36 878

Ludovic Orban a declarat că prima creştere a salariilor pentru cadrele didactice este prevăzută, prin legea salarizării, să aibă loc de la 1 ianuarie 2020. Premierul a adăugat, referitor la creştere pensiei minime, că Guvernul va decide în funcţie de cum va arată bugetul pe anul următor.

„Majorarea pentru cadrele didactice, prin legea salarizării, e prima majorare de la 1 ianuarie şi după aia e prevăzut în OUG 114 o creştere anticipată la nivelul salariului din 2022 a salariilor pentru cadrele didactice care trebuie făcută de la 1 septembrie”, a afirmat, vineri, Ludovic Orban, întrebat dacă de anul viitor vor fi majorate salariile.

Chestionat despre creşterea pensiei minime, şeful Executivului a răspuns: „Vom lua o decizie după ce vom vedea cum arată bugetul şi vom vedea în ce măsură, prin corecţiile aduse, vom reuşi să menţinem deficitul în limita a 3,6%”.

Ludovic Orban a fost prezent, vineri, la Adunarea Generală a membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO