Eveniment

Premierul Ludovic Orban: Circa 80.000, 90.000 de persoane e posibil să plece la muncă în străinătate

Premierul Ludovic Orban: Circa 80.000, 90.000 de persoane...

Autor: Otilia Serescu

09.04.2020, 21:24 3560

Premierul Ludovic Orban a spus, joi seara, că este posibil ca 80.000, 90.000 de oameni să plece din România la muncă în străinătate. Şeful Executivului spune că nu are o evidenţă a numărului exact de persoane care au părăsit până în acest moment ţara.

„Circa 80.000-90.000 de persoanme e posibil să plece din ţară. Nu am evidenţa celor care au plecat. Nu avem nicio pârghie legală de a impiedica cetăţenii români să fie angajaţi la companii din alte ţări. La ora actuală, în România, există un milion de contracte de muncă suspendate, 300.000 de contracte încetate. În România, au venit din ţări din Uniunea Europeană sau din afara ei, peste 250.000 de români”, a spus Ludovic Orban, joi seara, la TVR1.

Şeful executivului a mai spus că, din cauza crizei provocate de COVID-19, este greu ca oamenii care rămas fără job să ăşi găsească locuri de muncă, dar că acest lucru se va rezolva atunci când se va încheia pandemia de coronavirus.

„Absorbţia acestei forţe de muncă, integrararea românilor, găsirea de locuri de muncă pentru aceşti români este aproape imposibilă. După ce trecem de vârful epidemiei şi există tendiţa de revenire la normalitate, activităţile economice se vor relua şi va exita pisibilitatea de a oferi locuri de muncă persoaanelor afectate”, a adăugat premierul.

Aproape 2.000 de persoane din judeţe din Transilvania şi Moldova au fost în parcarea din faţa Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură. În total, joi au fost programate 12 curse care pleacă spre destinaţii din Germania - Berlin, Baden-Baden/ Karlsruhe şi Dusseldorf.

În cadrul şedinţei de Guvern, Ludovic Orban a spus că această situaţie este „inadmisibilă”, subliniind de mai multe ori că „managerul aeroportului trebuie tras la răspundere”.

„Poate închideţi aeroportul Cluj, domnule ministru (Lucian Bode - n.red.), după ce am văzut astăzi (joi - n.red.) la televizor. E inadmisibil. Am vorbit cu Consiliul Judeţean. Au avut două tentative de schimbare a acestui manager, care au fost oprite de instanţă. Eu cred că trebuie să luăm toate măsurile posibile. Ministerul de Interne trebuie să demareze imediat o anchetă. Este inadmisibil ce s-a petrecut acolo. Noi trebuie să folosim toate pârghiile pe care le avem sa-l tragem la răspundere pe managerul aeroportului. Nici măcar nu a informat Comitetul Judeţean pentru situaţii de urgenţă şi pe prefect privitor la aceste zboruri. Nu a luat nicio măsură privitoare la distanţarea fizică, privitoare la obligativitatea de asigurare a echipamentului de protecţie. Am solicitat şi prefectului personal să demareze toate procedurile posibile pentru a-l trage la răspundere pe managerul de la Aeroportul Cluj”, a spus Orban, în şedinţa de Guvern.

Citiţi AICI ediţia ZF E-paper de vineri

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO