Eveniment

Premierul Florin Cîţu spune că va propune o creştere de 8% a salariului minim în acest an şi vrea să găsească o soluţie până la 1 octombrie. Salariul minim brut ar urca la 2484 lei

Premierul Florin Cîţu spune că va propune o creştere...

Autor: Cosmin Pirv

16.09.2021, 22:28 5219

Premierul Florin Cîţu a declarat joi că va propune Consiliului tripartid o creştere a salariului minim cu 8%, dar de la 1 decembrie sau 1 noiembrie, nu de la începutul anului viitor. Prim-ministrul îşi doreşte găsirea unei soluţii până la 1 octombrie.

În prezent, salariul minim brut este de 2300 lei, iar o creştere de 8% ar însemna majorarea lui la 2484 lei. Salariul minim net este de 1386 de lei pentru angajaţii fără studii / experienţă şi 1.413 lei pentru absolvenţii cu experienţă de 1 an.

„Este o propunere de creştere a salariului minim din partea patronatelor, de 8 la sută parcă, şi o propunere din patea sindicatelor, de creştere de 10%, deci propunerile sunt foarte aproape una de alta”, a spus premierul, la TVR 1, precizând că îşi doreşte o soluţie până la 1 octombrie.

Florin Cîţu susţine că tebuie găsită o soluţie care să poată fi aplicată în fiecare an: „Aş vrea să ne gândim totuşi la o formulă care să poată fi aplicată în fiecare an, nu să discutăm în fiecare an o creştere, un procent de creştere, vreau să fie ceva transparent, ca toată lumea să ştie. Ceea ce e bine anul acesta este că discutăm acum, nu în decembrie. Vreau să fie aprobat cât mai repede ca toatte companiile să ştie exact ce costuri vor avea anul viitor cu salariul minim”.

Premierul susţine că va propune Consiliului tripartid ca, în acest an, creşterea să fie făcută mai devreme.

„Mă gândesc, dar trebuie să vorbesc cu patronatele, dacă putem anul acesta doar să creştem salariul minim mai repede de 1 ianuarie, să o facem o la 1 decembrie sau 1 noiembrie, dar este o discuţie pe care trebuie să o am cu patronatele. Mă gândesc să facem o ceştere de 8%, dar să fie de al 1 noiembrie sau 1 decembrie şi atunci să fim mai aproape de avea creştere de 10% pe care o propun cei de la sindicate”, a adăugat premierul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO