Eveniment

Premierul Florin Cîţu: ”Salariul minim pe economie trebuie să crească. Am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim.” Sindicaliştii au propus creşterea salariului minim brut cu 10%

Premierul Florin Cîţu: ”Salariul minim pe economie...

Autor: Ramona Cornea

07.09.2021, 18:57 1248

Până la sfârşitul lunii octombrie, autorităţile vor prezenta o formulă clară pentru calcularea salariului minim, a concluzionat premierul Florin Cîţu după reuniunea Comitetului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care a avut drept temă majorarea salariului minim din România.

”Salariul minim pe economie trebuie să crească! Este concluzia şedinţei de astăzi pe care am avut-o cu reprezentanţii Consiliului Tripartit. Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor susţin această măsură şi, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim. Avem nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă, astfel încât oamenii să ştie exact cu cât creşte salariul minim în fiecare an”, spune premierul.

În prezent, salariului minim brut pe economie este de 2.300 de lei, iar Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa a propus o creştere cu 143 de lei pentru anul 2022, un avans de circa 10% faţă de 2021.

”CNS Cartel ALFA susţine creşterea salariului minim garantat în plată pentru anul 2022 la valoarea brută de 2.550 de lei, reprezentând o creştere netă de 143 lei. În acelaşi timp, nu trebuie să pierdem din vedere că salariul minim trebuie să rămână un nivel de remuneraţie de bază, corespondent posturilor care nu presupun calificări, pregătire şi experienţă profesională. Înainte de adoptarea Legii Dialogului Social, cca. 8% din salarii erau încadrate la minim, în timp ce în prezent procentul a ajuns la peste 30% din salariile înregistrate în Revisal”, au transmis sindicaliştii înainte de reuniunea Comitetului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

Blocul Naţional Sindical propune o modificare a ni­ve­lu­lui deducerilor pentru salariul minim, în aşa fel încât costurile angajatorilor să nu crească prea mult.

”Eforturile sectorului economic trebuie sprijinite în acest caz şi de o politică fiscală adecvată pentru salariul minim. Ca urmare, propunem ca deducerea personală de bază să se dubleze – de la 350 la 700 lei, pentru salariile aflate sub şi la nivelul salariului minim, urmând ca întreaga grilă de deduceri pentru celelalte tranşe de venit să se ajusteze în mod corespunzător. O astfel de măsură ar permite creşterea salariului minim net în 2.022 la 1.530 lei”, au transmis sindicaliştii.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că este nevoie de creşterea salariului minim pe economie, însă această această creştere trebuie să fie sustenabilă din partea mediului economic şi să conducă în mod real la o creştere a nivelului de trai şi a calităţii vieţii.

”În momentul de faţă, există două perspective: una prezentată de partea sindicală şi alta de partea patronală. Noi până acum am abordat această majorare a salariului minim plecând de la trei indicatori, cărora s-au adăugat şi un coeficient de corecţie, iar aceşti indicatori arată situaţia economiei în momentul de faţă. Vorbim despre rata inflaţiei, despre productivitatea muncii şi creşterea câştigului salarial mediu brut. Dincolo de aceştia, un coeficient de corecţie pe creşterea economică ar putea să ne conducă la o formulă de calcul a salariului minim care să răspundă cerinţelor pe care ni le-am asumat”, a spus Raluca Turcan în cadrul reuniunii Comitetului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO