Eveniment

Premierul, amendat pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise. Orban a achitat 3.000 de lei

Premierul, amendat pentru fumat şi nepurtarea măştii...

Autor: Cosmin Pirv

30.05.2020, 15:33 328

Premierul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, două amenzi, în valoare cumulată de 3.000 de lei, pentru fumat şi nepurtarea măştii de protecţie în spaţii închise, a anunţat Guvernul.

Potrivit informării, premierul a plătit sâmbătă cele două amenzi prin intemediul platformei ghiseul.ro.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise”, au transmis reprezentanţii Guvernului.

Conform acestora, premierul consideră că „regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancţiunile stabilite de lege, fără a face distincţie”.

O poză în care premierul fumează, în biroul său, a devenit virală. Ludovic Orban a precizat, pentru MEDIAFAX, că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naştere şi că, dacă este nevoie, va plăti amenda pentru că a fumat într-un spaţiu închis.

„Este o poză de ziua mea, după ora 15 că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc ", a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, pentru MEDIAFAX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO