Eveniment

Premieră: un consultant al unei companii austriece a recunoscut că i-a dat mită lui Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor care a tăiat salariile, şi mai multor oficiali din ministere pentru ca aceştia să aprobe plata unor contracte într-o afacere de 1 miliard de euro

Premieră: un consultant al unei companii austriece a...

Autor: Iulian Anghel

18.03.2019, 00:04 2213

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) suţine că are date suplimentare privind mita de 2,1 milioane de euro (dintr-un total de 20 mil. euro cu care o companie austriacă i-ar fi mituit pe funcţionarii români) pe care a primit-o fostul ministru al finanţelor, liberalul Sebastian Vlădescu.

În vârstă de 60 de ani, Vlădescu, un politician reţinut în declaraţii, a fost ministru al finanţelor în 2009 şi 2010, iar în mandatul lui au fost tăiate salariile cu 25%. Procurorii l-au pus sub acuzare anul trecut, susţinând că între 2005 şi 2014 - într-un timp mult mai mare decât mandatul său de ministru, prin urmare – ar fi participat la ceea ce numesc procurorii „fapte de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă”.

DNA a publicat la finalul săptămânii trecute un comunicat prin care susţine că un reprezentant al unei companii austriece (nenumită), Josef Hornegger, ar fi recunoscut că a participat la o schemă de dare de mită de 20 mil. euro către oficiali români. Plata se făcea pentru reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa. Potrivit datelor de la acea vreme, costul reabilitării a fost de peste un miliard de euro. Datele publice arată că linia a fost reabilitată de asocierea de firme Swietelsky (Austria)-Wiebe (Germania) –Takenaka (Japonia).

„Inculpatul Hornegger Josef a contribuit la remiterea, cu titlu de mită, a mai multor sume de bani unor oficiali din cadrul ministerelor de Finanţe şi Transporturi, după cum urmează: (...) suma totală de 2.117.000 euro a ajuns tot la inculpatul Vlădescu Sebastian, care ar fi urmat să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa”, arată comunicatul DNA. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO