Eveniment

Ponta: De ce nu s-a decis de la început ca Legea graţierii să plece de la Senat în forma Guvernului?

Ponta: De ce nu s-a decis de la început ca Legea...

Autor: Liviu Dadacus

08.05.2017, 14:27 200

„Foarte bine că ( până la urmă ) Legea (graţierii, n.r.) pleacă de la Senat în formă propusă de Guvern. Dar două întrebări logice tot rămân: de ce nu s-a decis acest lucru de la început?!?! Cui a folosit tot bâlciul ăsta de două luni şi cine are de câştigat şi de pierdut din asta ?!? Poate răspundeţi dvs - eu dacă îmi spun opinia iar mă acuză unii că sunt prea critic”, a scris Ponta pe Facebook.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a solicitat, luni, ca proiectul de lege privind graţierea să fie votat de Senat în forma venită de la Guvern, el declarându-se nemulţumit de modul în care Comisia juridică din Senat a tratat acest subiect.

„Eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege. Cred că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat aşa cum a venit de la Guvern pentru că s-au schimbat de foarte multe ori acolo şi eu sunt foarte nemulţumit”, a spus Dragnea.

Ulterior, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni că Legea graţierii revine la Comisia Juridică din Senat, din cauza amendamentelor adoptate de parlamentarii jurişti.

”Am făcut propunerea pentru a adăugarea pe ordinea de zi a proiectului de lege a graţierii, având în vedere că la Comisia juridică s-a întocmit raportul. Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.

El a mai spus că liderii PSD-ALDE nu susţin varianta votată în Comisia juridică deoarece au fost aprobate amendamente care ”nu sunt oportune”.

”E adevărat, după aceea s-a revenit la nivelul comisiei, de graţiere extinsă pentru faptele de corupţie. Vreau să spun foarte clar, fără niciun fel de echivoc, nu susţinem acest punct de vedere. S-au făcut şi alte modificări pe care nu le considerăm a fi oportune”, a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a precizat că este nevoie de discuţii cu reprezentanţii CSM şi ai Ministerului Justiţiei, deşi la lucrările comisiei juridice aceştia au fost prezenţi.

”Există puncte de vedere exprimate şi de CSM, care trebuie analizate. Din punctul lor de vedere, sunt anumite prevederi care fac legea să fie inaplicabilă şi vrem să facem o discuţie la care să invităm şi CSM şi MJ, pentru a pune aceste lucruri în acord”, a apreciat Tăriceanu.

Termenul de aprobare tacită în Senat este 23 mai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO