Eveniment

Ponta: Am sesizat DNA privind contractul cu Bechtel la Autostrada Transilvania

Ponta: Am sesizat DNA privind contractul cu Bechtel la...

Autor: Vasile Măgrădean

08.12.2013, 20:29 375

Guvernul a sesizat deja DNA în legătură cu contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania pentru că „este bine“ să se ştie „din cauza cui nu s-a făcut această autostradă“, a spus vineri premierul Victor Ponta. „(...) Am trimis rezultatele controlului şi aspectele de natură penală pe care noi le-am descoperit către DNA“, a spus Ponta.

Inspectorii guvernamentali arată în raportul încheiat la 27 noiembrie şi transmis vineri de Guvern, printre altele, că înţelegerea cu Bechtel a fost modificată fără respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce a condus la prejudicii pentru stat. Conform raportului, renegocierea contractului, stabilit iniţial la „valoarea corectă“ şi certificată la 2,2 miliarde euro, a fost iniţiată, în 2005, fără un mandat din partea Guvernului, fiind doar un mandat acordat de fostul ministru al transporturilor Gheorghe Dobre (PDL), iar lucrările fiind întârziate.

Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre şi fostul ministru al finanţelor Sebastian Vlădescu. Prin încheierea unui acord de modificare la contract  statul a fost păgubit cu 40 milioane euro. Inspectorii guvernamentali arată că, în urma controlului, au rezultat acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor fapte de natură penală săvârşite de foştii miniştri Gheorghe Dobre, Sebastian Vlădescu, Monica Macovei şi Radu Berceanu şi fostul şef CNADNR Cristian Duică, fiind sesizată astfel Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO