Eveniment

Ploi, ninsori şi vânt în aproape toată ţara, de vineri dimineaţă

Ploi, ninsori şi vânt în aproape toată ţara, de...

Autor: Departamentul Social

14.01.2016, 12:38 5630

Potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri dimineaţă, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15-20 de litri pe metru pătrat.

În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului.

În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70-80 de kilometri pe oră la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vest şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50-60 de kilometri pe oră.

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO