Eveniment

Petiţie pentru Ovidiu Anton şi participarea României la Eurovision 2016 - aproape 7.000 de semnături

Petiţie pentru Ovidiu Anton şi participarea României...

Autor: Katy Marinescu

28.04.2016, 16:49 130

Comentariile semnatarilor arată că sunt uniţi şi că toţi îşi doresc ca România să fie reprezentată cu la nivel internaţional, transmite Pro TV.

Pro TV şi Ovidiu Anton şi-au unit forţele pentru a duce România la Eurovision 2016. Românii îşi pot arăta solidaritatea pentru participarea ţării la ediţia din acest an a concursului muzic prin semnarea petiţiei online lansate ieri de televiziune, care e disponibilă la adresa petitie.protv.ro (http://www.petitieonline.com/eurovision_2016_in_romania).

"Le mulţumesc tuturor pentru sprijin. Mobilizarea oamenilor de pretutindeni este uimitoare şi le sunt profund recunoscător! Uniţi suntem puternici!", a declarat Ovidiu Anton, câştigătorul Selecţiei Naţionale Eurovision 2016. Ovidiu a fost ales anul acesta de către români pentru a duce numele ţării la Stockholm.

"Haideţi să fim în continuare alături de el şi să credem în şansa pe care România o are la Eurovision 2016", îndeamnă televiziunea.

Pro Tv a trimis o scrisoare deschisă către EBU, în care invită Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune să-şi reconsidere decizia şi să caute, alături de reprezentanţii televiziunii comerciale, soluţii pentru participarea lui Ovidiu Anton la concursul de la Stockholm. În plus, Pro TV a ofertat EBU pentru transmisiunea competiţiei muzicale Eurovision 2016, însă EBU a refuzat oferta, potrivit declaraţiilor lui Aleksandras Cesnavicius, CEO al Pro Tv, care a făcut anunţul într-o conferinţă de presă desfăşurată, miercuri, 27 aprilie.

În urma retragerii TVR de la serviciile EBU (European Broadcasting Union/ Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune), România a pierdut dreptul de a participa la competiţia Eurovision din acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO