Eveniment

PCC se aliază cu Fortissimo Capital pentru Oltchim

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Ioan Dornescu

03.09.2013, 21:19 1245

Fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital şi PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic şi au transmis ministrului economiei, Varujan Vosganian, şi administratorilor judiciari că vor face săptămâna viitoare o ofertă.

Ministrul economiei s-a întâlnit ieri cu Yuval Cohen, partener fondator şi manager al Fortissimo Capital, fond de investiţii care şi-a manifestat interesul în vederea participării la procesul de privatizare a combinatului Oltchim.

La întâlnire au participat Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE, companie înregistrată în Germania, administratorii judiciari Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, precum şi conducerea combinatului Oltchim, reprezentată de Armand Spiru. „PCC SE, acţionarul minoritar al Oltchim, şi fondul israelian de investiţii Fortissimo Capital vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului vâlcean şi au transmis, în cadrul discuţiilor, ministrului Varujan Vosganian şi administratorilor judiciari că vor face săptămâna viitoare o ofertă în acest sens. Fortissimo Capital şi PCC SE au cerut administratorilor judiciari să stabilească un termen final pentru depunerea ofertelor de privatizare pentru toţi competitorii interesaţi să investească la Oltchim. Reprezentanţii consorţiului nou-format au arătat că sunt dispuşi să facă investiţiile necesare pentru repornirea combinatului în sistem integrat cu Platforma Petrochimică Bradu, la întreaga capacitate“, a transmis Ministerul Economiei.

PCC SE deţine direct 18,31% din acţiunile Oltchim şi indirect 14,02% din titluri, prin intermediul Polyolt Holding, firmă înregistrată în Cipru.

Fortissimo Capital este un fond privat de investiţii care investeşte în principal în companii publice şi private israeliene din domeniul tehnologiei şi industriei, ce au nevoie de infuzii de capital pentru dezvoltarea afacerilor.

Ministerul Economiei a anunţat recent că şi producătorul de crom Yildirim Holding din Turcia este interesat să participe la privatizarea combinatului chimic.

Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim, controlată de Ministerul Economiei. Combinatul chimic se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO