Eveniment

Participantii la Construct Expo: Ne-am speriat cand am vazut cat de gol este

Participantii la Construct Expo: Ne-am speriat cand am vazut cat de gol este

Numarul expozantilor este cu 15% mai redus fata de anul trecut

03.03.2009, 19:45 63
Targul de constructii Construct Expo Antreprenor, care are loc la Romexpo intre 3-7 martie, a fost aproape gol in prima zi, expozantii punand situatia pe seama interesului scazut al vizitatorilor care prefera sa-si culeaga informatiile de pe internet si pe seama crizei care a redus intalnirile de business.
"Este foarte gol, cand am ajuns dimineata ne-am speriat", au declarat reprezentantii producatorului belgian de var Carmeuse, care vine de doi ani la targ.
Pe langa vizitatori, nici companiiile nu s-au inghesuit sa participe la eveniment: fata de anul trecut, numarul expozantilor la targurile Construct Expo Antreprenor si Romtherm este cu 15% mai redus in acest an, iar suprafata alocata a scazut cu 25%.
Suprafata ocupata de ofertele expozantilor este de 16.000 mp, din care 13.000 mp in interior si 3.000 mp pe platformele exterioare.
"Nu mai sunt standuri mari cu doua etaje, asa cum erau in alti ani sau cum am vazut la alte targuri din strainatate. S-a schimbat conceptul de targ, este mai mult axat pe business. Nu mai sunt distribuite pliante cu preturi, ci doar prezentari de concepte, pentru ca clientul final se poate informa acum de pe internet in cazul in care doreste sa afle informatii mai amanuntite", spune Misu Chiruc, directorul executiv al Plannja Romania, subsidiara locala a producatorului suedez de profile metalice Plannja.
Cu toate ca numarul expozantilor a scazut, Romexpo nu a redus preturile pentru inchirierea spatiilor, care se ridica la circa 100-150 euro/ metrul patrat, potrivit expozantilor.
"Consumul de materiale de constructii se va reduce cu circa 10% fata de anul precedent, dar tot va ramane in crestere cu 100% fata de anul 2005, care a fost un an bun pentru constructii. Piata imobiliara se va maturiza si nu vom mai vedea tot felul de investitori care nu au nicio legatura cu acest business", explica Eugen Pitic, directorul comercial al companiei Xella Ro, divizia locala a celui mai mare producator de BCA din lume. El crede ca piata constructiilor ar putea sa-si revina in a doua parte a anului, avand in vedere ca in luna ianuarie numarul autorizatiilor de constructie a crescut fata de luna precedenta, pentru ca se va reduce si costul pe metrul patrat de constructii.
"Desi BCA-ul este de doua ori mai ieftin decat in Germania, acolo metrul patrat construit este de 600-700 de euro, iar la noi a ajuns anul trecut la 1.200 de euro. Deci peste 40% sunt pierderi din cauza greselilor de proiectare", explica Pitic.
Din cauza scaderii consumului, jucatorii de pe piata de materiale de constructii amana investitiile. Producatorul de tigle din beton Bramac-Sisteme de Invelitori a amanat pentru cel putin un an constructia unei fabrici la Ploiesti, unde avea deja achizitionat terenul. "Personal cred ca in cel mai rau caz intr-un an-un an si jumatate piata ar trebui sa-si revina", a spus Mircea Dumitru, directorul general al Bramac.
Firma detine din 2004 o unitate de productie la Sibiu si a anuntat in luna martie a anului trecut ca va incepe in 2008 constructia unei unitati de productie in zona Capitalei, care ar fi urmat sa fie finalizata in 2009. O alta companie care urma sa inceapa o investitie de circa 10 mil. euro in constructia unei fabrici de panouri termoizolante, Isobau Hellas din Grecia, a amanat proiectul pentru momentul in care piata isi va reveni.
La editia din acest an a expozitiei circa 50% dintre expozanti au fost din strainatate. "Am venit la acest targ pentru a patrunde si pe alte piete, in special in Europa de Est", spune Bryn Slack, reprezentantul diviziei de export al companiei spaniole Berfemar.
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO