Eveniment

Parteneriate public privat de peste 2 miliarde de euro in 2004

11.12.2003, 00:00 13

Valoarea proiectelor de infrastructura prevazute a fi realizate in parteneriat public privat ar putea depasi anul viitor 2 miliarde euro, potrivit lui Sorin Ovidiu Bota, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
Intrebat de Ziarul Financiar, acesta a declarat ca "in acest moment sunt angajate proiecte in sistem de parteneriat public privat de 1,2 miliarde euro, urmand ca acestea sa ajunga pana la finele anului viitor la peste 2 miliarde euro, fara sa luam in calcul insa proiectele discutate cu firma americana Bechtel".
Gigantul american Bechtel, intrat din acest an pe piata proiectelor de autostrazi lansate de autoritatile romane, este interesat de proiectul de construire a autostrazii Brasov - Targu Mures - Cluj a€“ Oradea a€“ Bors, estimata la aproximativ 2,8 miliarde de euro in cadrul studiului de fezabilitate aferent. Lucrarile de constructie a tronsoanelor de autostrada Bucuresti a€“ Brasov si Brasov - Oradea a€“ Bors ar trebui sa inceapa in trimestrul al treilea al anului 2004, urmand sa fie finalizate pana in 2009. . Pentru realizarea acestor lucrari, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale va semna un contract cu Bechtel International (SUA), respectiv cu compania turca Enka Insaat Ve Sanayi.
Printre proiectele in parteneriat public-privat (PPP) pe care MTCT le va lansa anul viitor se numara modernizarea centurii rutiere a municipiului Bucuresti, estimat la o valoare de 500 milioane euro, precum si constructia unui pod suspendat peste Dunare in zona Braila, care necesita fonduri de aproximativ 300 milioane euro. Potrivit lui Bota, MTCT va incepe, in perioada urmatoare, negocierea contractelor de atribuire a acestor lucrari cu o companie din China.
"Este vorba de un investitor foarte puternic. Avem angajamentul lor oficial, iar in ianuarie sau in februarie vor incepe negocierile", a spus Bota.In 2004 va fi continuat proiectul de realizare a autostrazii Nadlac-Constanta, localizata pe culoarul IV pan-european de transport.
In finantarea proiectelor se implica puternic Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si Banca Europeana de Investitii, precum si bancile de investitii precum Deutsche Bank, ABN Amro, Citibank sau Credit Suisse First Boston.
Parteneriatul dintre investitorii privati si autoritatile romane urmeaza sa fie pus in practica si pentru tronsoanele rutiere Comarnic a€“ Predeal (cu grupul francez Vinci in pozitia de investitor privat), Predeal a€“ Brasov (Asthrom a€“ Roichmann Israel), Focsani a€“ Targu Secuiesc, potrivit lui Bota. De asemenea, reabilitarea autostrazii Bucuresti a€“ Pitesti urmeaza a fi realizata de catre un joint venture format din Strabag si Credinvest.
"Care sunt avantajele unui PPP? Se realizeaza un important transfer de risc in integrarea constructiei si a managementului. In plus, este o posibilitate de a atrage fonduri externe in afara celor din buget. Ce dezavantaje prezinta? Este un contract pe termen lung lipsit de flexibilitate", a spus Hildegard Gacek, director BERD pentru Romania.
"Intr-un parteneriat public privat, toate aspectele parteneriatului trebuie sa fie corecte si transparente pentru ambele parti. Noi vrem sa ajutam guvernul si cred ca putem sa-l ajutam in acest tip de proiecte", a precizat si Owaise Saadat, reprezentantul Bancii Mondiale in Romania.
Banca Mondiala se poate implica in astfel de proiecte prin International Financial Corporation, divizia de investitii a bancii, iar in activitatile de asigurare prin intermediul MIGA.
adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO