Eveniment

Parteneriat surpriză: Cancelarul german Angela Merkel ia în considerare producerea vaccinul rusesc anti-COVID în Uniunea Europeană

Parteneriat surpriză: Cancelarul german Angela Merkel ia...

Autor: Eduard Ivanovici

07.01.2021, 16:59 300

Angela Merkel s-a declarat „deschisă” în ceea ce priveşte producerea vaccinului rusesc de combatere a coronavirusului în Uniunea Europeană, potrivit unui purtător de cuvânt al cancelarului german, citat de CNBC.

Germania a administrat până acum cel mai mare număr de doze anti-COVID din cele 27 de state UE. Totuşi, procesele de imunizare nu au începând concomitent. De exemplu, Olanda a început să îşi vaccineze cetăţenii miercuri, 6 ianuarie.

Uniunea Europeană a fost criticată pentru lansarea târzie a programelor de vaccinare, fiind depăşită de Statele Unite, China şi Israel.

Merkel a discutat recent măsurile adoptate de-a lungul continentului cu preşedintele rus Vladimir Putin. În timpul apelului dintre cei doi lideri, cancelarul Germaniei a spus că este „deschisă ideii unei cooperări bilaterale pentru îmbunătăţirea capacităţilor de producţie (cu vaccinul Sputnik V)”, spune Ulrike Demmer, purtător de cuvânt adjunct al guvernului de la Berlin.

Totuşi, colaborarea ar avea loc doar dacă Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) ar aproba vaccinul Sputnik V. Conform Financial Times, Institutul Gamaleya, care a dezvoltat vaccinul rusesc, susţine că a administrat până acum peste un milion de doze.

La începutul săptămânii, Germania a anunţat un nou set de restricţii, şcolile urmând să rămână închise până pe 31 ianuarie. Ministrul sănătăţii Jens Spahn a declarat că „toată lumea” va primi un vaccin anul acesta: „În 2021, vom avea 50 de milioane de doze de la Moderna şi 90 de milioane de doze produse de BioNTech. Numărul este suficient pentru vaccinarea întregii populaţii”. Germania are o populaţie de 83 de milioane de locuitori.

Spahn a adăugat că „dacă totul merge bine”, Pfizer şi BioNTech vor crea o nouă fabrică în februarie pentru a mări numărul de vaccinuri disponibile de-a lungul Europei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO