Eveniment

Parlamentul a stabilit datele audierilor miniştrilor: PNL mai face un efort de faţadă pentru a-şi impune guvernul

Florin Cîţu, premier desemnat

Florin Cîţu, premier desemnat

Autor: Miruna Diaconu

03.03.2020, 00:07 308

Audierile miniştrilor propuşi pentru guvernul Florin Cîţu vor avea loc începând de marţi, continuând miercuri şi joi, a stabilit luni conducerea celor două camere parlamentare.

Parlamentul răspunde astfel solicitării premierului interimar Ludovic Orban de a grăbi instalarea unui nou guvern, un demers din care majoritatea parlamentară nu crede o iotă.

„Acest guvern a fost propus ca să cadă“, după cum spune liderul ALDE, Călin-Popescu-Tăriceanu. Particula­ritatea vieţii politice de la Bucureşti din aceste zile este una curioasă: o minoritate PNL face tot ce este posibil pentru a nu construi în jurul ei o majoritate de guvernare. În aceeaşi vreme, ceea ce se cheamă „majoritatea parlamentară“ (PSD, UDMR, ProRomânia şi ALDE) nu a făcut la ultima discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis nicio propunere pentru poziţia de premier, insistând prin acest gest că nu îşi asumă leadershipul şi în aceeaşi vreme acuză PNL că le-a prezentat un candidat pentru poziţia de prim-ministru în dorul lelii, o propunere a cărei respingere este garantată cu asupra de măsură.

Ceea ce se întâmplă prin urmare în Parlament nu este decât un joc care nu poate avea un câştigător decât în perspectivă având în vedere proximele alegeri, doar că încă nu există analize sociologice care să arate sentimentul alegătorilor faţă de acest joc - un joc de sumă nulă, cel puţin pentru alegători.

Este aproape o lună de când guvernul Orban a fost demis de Parlament prin moţiunea de cenzură iar limpezirea apelor este departe pentru că Parlamentul, are la dispoziţie 15 zile (începând de vinerea trecută) pentru a supune la vot echipa de guvernare propusă de Florin Cîţu. Dacă aceasta va trece de Parlament atunci subiectul alegerilor anticipate este închis. Însă scenariul este puţin probabil caz în care va trebui să fie propus un nou candidat la poziţia de prim-ministru. Acesta la rându-i va trebui să-şi formeze o echipă cu care să vină în faţa Parlamentului, însă nu este clar de această dată cum se va proceda pentru că nu există un termen explicit în care Legislativul să examineze şi să voteze lista miniştrilor şi programul de guvernare. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO