Eveniment

Parinţii fac apel la autorităţi pentru suspendarea cursurilor fizice în localităţile cu rată de infectare de peste 6 la mie

Federaţia Naţională a Părinţilor Edupart solicită suspendarea cursurilor faţă în faţă în localităţile cu rată de infectare peste 6 la mie. Solicitarea este adresată ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii.

Reprezentanţii Edupart consideră că sistemul medical este deja suprasolicitat şi în şcoli nu pot fi respectate toate măsurile de protecţie. De aceea, ei solicită suspendarea cursurilor faţă în faţă în localităţile cu rată de infectare peste 6 la mie.

Decizia ar urma să fie luată în baza unei solicitări a conducerii şcolii şi a organizaţiilor de părinţi şi elevi.

De asemenea, Edupart le solicită guvernanţilor să garanteze desfăşurarea procesului educaţional pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar. Este vorba despre elevii cu probleme medicale.

În finalul documentului, cei de la Edupart militează pentru modificarea regulilor actuale şi solicită miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii să le înlocuiască cu unele suple şi stabile care să permită accesul la educaţie.

Etichete: edupart,covid,şcoli

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.