Eveniment

Panourile fotovoltaice au devenit atât de ieftine încât sunt folosite pentru a construi garduri

Panourile fotovoltaice au devenit atât de ieftine...

Autor: Iulian Moşneagu

02.04.2024, 10:08 18866

Panourile fotovoltaice au devenit atât de ieftine încât sunt folosite pentru a construi garduri în Olanda şi Germania, în condiţiile în care creşterea producţiei chineze saturează piaţa globală.

Panourile captează mai puţină lumină solară atunci când sunt folosite drept garduri în loc să fie montate pe acoperişuri, dar procesul economiseşte costurile ridicate ale forţei de muncă şi ale schelelor, potrivit analiştilor şi postărilor pe reţelele de socializare ale gospodăriilor care le-au instalat, relatează Financial Times.

"Acesta este rezultatul faptului că panourile solare s-au ieftinit atât de mult încât le punem peste tot", a declarat Jenny Chase, analist în domeniul solar la BloombergNEF. "Deoarece costul de instalare - manopera, schelele - reprezintă marea majoritate a costului de instalare a unui sistem fotovoltaic pe acoperiş, poate avea sens".

"De ce să ridici un gard când poţi să pui o grămadă de panouri solare, chiar dacă nu sunt aliniate exact la soare?", spune Martin Brough, şeful departamentului de cercetare climatică de la BNP Paribas Exane. "În cazul în care panourile în sine sunt pur şi simplu incredibil de ieftine, constrângerile devin costurile de instalare şi locaţiile ... se ajunge la un fel de mentalitate de bricolaj".

Oferta de panouri fotovoltaice la nivel mondial va ajunge la 1.100 gigawaţi până la sfârşitul acestui an, adică de trei ori mai mult decât previziunile actuale privind cererea, estimează Agenţia Internaţională pentru Energie. O supraproducţie în China conduce această tendinţă, a declarat agenţia.

În acelaşi timp, instalarea a devenit mai scumpă, în principal din cauza creşterii costurilor forţei de muncă, iar aşteptarea pentru conectarea panourilor la reţelele electrice pune la încercare răbdarea industriei şi a gospodarilor.

Problemele legate de capacitatea reţelelor afectează majoritatea ţărilor şi nu pot fi rezolvate uşor şi rapid.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO