Eveniment

Pandemia forţează mâna autorităţilor ucrainiene: Restricţii severe intră în vigoare de luni, pentru a opri creşterea numărului de infecţii

Pandemia forţează mâna autorităţilor ucrainiene:...

Autor: Andreea Tobias

01.11.2021, 14:49 61

Capitala Ucrainei, Kiev, aplică de luni noi restricţii severe în încercarea de a opri creşterea numărului de infecţii COVID-19, care afectează multe ţări din Europa de Est, pe fondul unei rate scăzute de vaccinare.

Ucraina a înregistrat 2,94 milioane de infecţii şi 68.027 de decese până la 1 noiembrie, conform Reuters.

Doar 7,4 milioane de persoane, adică mai puţin de o cincime din populaţia totală de aproximativ 41 de milioane de locuitori, a fost vaccinată complet până în prezent.

Începând de luni, locuitorii din Kiev trebuie să prezinte certificate de vaccinare sau dovada unui test COVID-19 negativ pentru a intra în restaurante, cafenele, săli de sport şi centrele comerciale. Salariaţii acestor locuri trebuie să fie vaccinaţi.

Autorităţile au declarat că echipe speciale vor monitoriza respectarea restricţiilor în transportul public.

Corespondenţii Reuters au văzut poliţişti şi membri ai Gărzii Naţionale staţionaţi la intrările în metrou verificând certificatele de vaccinare ale oamenilor. Personalul din restaurante şi cafenele a efectuat verificări similare asupra clienţilor lor.

„Consider că toate acestea sunt o necesitate, pentru că altfel oamenii, din păcate, nu înţeleg. Trebuie să fii vaccinat. Trebuie să-i motiveze cumva pe oameni", a declarat pentru Reuters Julia Lisok, o angajată a unei bănci: „Din păcate, Ucraina are unul dintre cele mai scăzute niveluri de vaccinare şi acest lucru nu ne apropie de Europa".

Vaccinarea împotriva COVID-19 este obligatorie în Ucraina pentru unii angajaţi de la stat, iar autorităţile speră că noile restricţii vor accelera vaccinarea.

Rusia vecină a impus, de asemenea, noi măsuri dure de izolare, deoarece decesele cauzate de COVID-19 au atins un nivel record zilnic.

În Polonia, care se învecinează de asemenea cu Ucraina, numărul total de cazuri a depăşit vineri trei milioane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO