Eveniment

Oraşul nostru. Mizeria de la Piaţa Matache: cum arată parcarea de la Piaţa Matache, la 1 km de Piaţa Victoriei, unul dintre principalele poluri de dezvoltare din capitală

Potrivit datelor publice, parcarea se află în proprietatea companiei Grec-Rom Bussines Group, o firmă înregistrată în Glina, deţinută în proporţie de 50% de o persoană privată cu cetăţenie greacă – Scelika Ateesa – şi în proporţie de 50% de către compania Gatedoor Holdings Com.

Potrivit datelor publice, parcarea se află în proprietatea companiei Grec-Rom Bussines Group, o firmă înregistrată în Glina, deţinută în proporţie de 50% de o persoană privată cu cetăţenie greacă – Scelika Ateesa – şi în proporţie de 50% de către compania Gatedoor Holdings Com.

Autor: Răzvan Botea

05.07.2021, 15:40 1917

Piaţa Matache, care se află la un kilometru de Piaţa Victoriei, unul dintre cele mai importante poluri de birouri şi de restaurante din capitală, se află într-o stare avansată de degradare, cu gropi în care se adună apa când plouă. De cine este administrată parcarea din Piaţa Matache, altădată un centru important de tranzit al comercianţilor şi cine este primul res­ponsabil de aspectul Bucureştiului?

ZF a contactat administraţia locală a Sec­to­rului 1, pe raza căruia se află Piaţa Matache, care a răspuns că parcarea se află în admi­nistrarea Primăriei Municipiului Bucureşti.

„Parcarea la care faceţi referire se află pe fostul amplasament al Halei Matache Măcelaru (...) Hala Matache Măcelaru  figu­rează la adresa Piaţa Botescu Hara­lambie nr. 1. În conformitate  cu Anexa Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 254/2008, Piaţa Botescu Haralambie, poziţia 15, şi Strada Buzeşti, poziţia 25, se află în administrarea Con­siliului General al Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor“, au transmis reprezentanţii Primăriei Sectorului 1.

Primăria Municipiului Bucureşti răspunde: „Având în vedere că terenul la care faceţi referire nu face parte din obiectivul Străpungere Buzeşti - Berzei (proprietatea municipalităţii fiind la limita trotuarului), a fost solicitat un extras de carte funciară pentru a se identifica exact situaţia terenului pe care se află parcarea în discuţie. Conform extrasului de carte funciară, terenul se află în proprietatea unei persoane juridice de drept privat.“

În consecinţă, având în vedere că parcarea se află în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, municipalitatea nu poate interveni pentru reabilitarea parcării, mai transmit reprezentanţii primăriei, care, la rândul lor, transmit responsabilitatea estetică a zonei.

Cu toate acestea, aspectul inestetic, de ev mediu, al unei zone din centrul Bucu­reştiului, nu este şi problema autorităţilor locale? Zona, aşa cum se vede şi în fotografii, este una a contrastelor: pe de-o parte sunt clădiri moderne de birouri, în care îşi au sediile unele dintre cele mai mari companii din România, şi pe de altă parte clădiri cu arhitectură interbelică în paragină.

Potrivit datelor publice, parcarea se află în proprietatea companiei Grec-Rom Bussines Group, o firmă înregistrată în Glina, deţinută în proporţie de 50% de o persoană privată cu cetăţenie greacă – Scelika Ateesa – şi în proporţie de 50% de către compania Gatedoor Holdings Com. În 2020, grecii au avut un business de 2,4 mil. lei şi o pierdere de 484.000 de lei. Principala activitate a companiei este „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“. Acţionarii companiei nu au răspuns solicitărilor ZF până la închiderea ediţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO