Eveniment

OPSPI rectifică în scădere cu 1,4 miliarde de lei veniturile din privatizare

OPSPI rectifică în scădere cu 1,4 miliarde de lei...

Autor: Carol Dan

06.10.2013, 19:41 60

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a rectificat în scădere cu 1,41 mld. lei (318,2 mil. euro) veniturile din privatizare în acest an, la 448,8 mil. lei, şi mizează pe încasări din dividende uşor mai mari, de 1,39 mld. lei.

OPSPI estima iniţial că va încasa în acest an 1,86 mld. lei din privatizare. Reducerea estimărilor privind încasările din privatizări are ca efect rectificarea bugetului pentru anul în curs al OPSPI, astfel că veniturile totale sunt estimate să scadă de la 3,14 mld. lei la 1,84 miliarde lei (415,3 milioane euro).

În luna iulie a fost creată o nouă structură, Departamentul pentru Energie, care a preluat cele mai importante companii din sectorul energetic de la Ministerul Economiei.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO