Eveniment

Oferta pentru sezonul de iarna, la Targul de turism de la Bucuresti

14.10.2004, 00:00 10

Agentiile de turism si hotelurile isi vor prezenta oferta pentru sezonul de iarna si cel de primavara-vara 2005 la Targul International de Turism (TIT) care se va desfasura in perioada 21-24 octombrie, la centrul Romexpo din Bucuresti.
"Turistii romani au obiceiul sa faca rezervarile pentru vacante in ultimul moment, si de aceea nu beneficiaza de preturile mai reduse ale pachetelor turistice. Atunci cind agentiile romanesti contracteaza locurile in strainatate tarziu, intervin comisioanele si tarifele cresc. In ultima vreme, insa, turistii au inceput sa se intereseze de oferte si sa faca rezervarile mai devreme", a declarat Sorin Nicolescu, prim-vicepresedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism.
La editia din acest an a TIT vor participa 290 de firme, dintre care 46 sunt straine, numar in crestere fata de anul trecut. In plus, Turcia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Croatia, Indonezia, Thailanda si Romania sunt reprezentate oficial la tirg, prin intermediul autoritatilor nationale din domeniul turismului sau al ambasadelor.
In paralel cu TIT, la Romexpo va avea loc si targul Romhotel, destinat prezentarii tehonologiilor, aparaturii si dotarilor din industria ospitalitatii. La expozitie vor participa 151 de firme, cu 15% mai multe decat in 2003, iar 43 dintre acestea provin din strainatate. Societatile participante activeaza printre altele in domeniul mobilei, sistemelor de iluminare, echipamentelor pentru bucatarii, dotarilor pentru tratament, pentru hoteluri si restaurante.
"Romania are nevoie de o imagine noua pe pietele externe, este nevoie de profesionalizarea angajatilor din acest sector. Fara calitatea resurselor umane, sansele noastre pe o piata externa tot mai efervescenta nu pot fi decit minime", a precizat Mihai Rajnita, secretar general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania.
In afara de prezentarea ofertelor, firmele participante la cele doua manifestari vor organiza si evenimente conexe, precum un concurs pentru barmani si un salon de gastronomie. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO