Eveniment

Oferta de 13 mil. dolari pentru Electroputere respinsa de AVAS

21.03.2005, 00:00 18


Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a respins oferta pentru privatizarea Electroputere Craiova depusa de consortiul format din Cuprom SA si Amteck Investitii, in parteneriat cu o persoana fizica.


Consortiul a facut o oferta in valoare de 13 mil. dolari (circa 9,7 mil. euro), suma reprezentand valoarea actiunilor si investitii in companie, a declarat Horia Simu, presedintele Cuprom. Am fost de acord cu preluarea datoriilor Electroputere, in valoare de 800 mld. lei (aproape 22 mil. euro) si a intregului numar de angajati (3.350), a mai spus Simu.


"Este dreptul statului roman, ca proprietar al Electroputere, sa vanda la ce pret doreste actiunile companiei si sa refuze o oferta de privatizare", a precizat presedintele Cuprom.


Simu a explicat ca societatea sa intentiona sa restructureze Electroputere, nu sa o vanda la fier vechi. "Am fi aplicat metode de restructurare asemanatoare cu cele puse in practica la alte societati preluate de noi - fosta Phoenix Baia Mare si fosta Elcond Zalau", a declarat Simu. El a aratat ca cele doua fabrici au reusit, in mai putin de doi ani, sa-si majoreze de patru ori cifra de afaceri si sa aiba un profit de doua milioane de dolari, in 2004.


AVAS a decis sa reia, pentru a cincea oara, procesul de privatizare a Electroputere Craiova, prin aplicarea unei noi strategii care ar putea presupune divizarea companiei in patru centre de profit si vanzarea fiecarui segment in parte. In plus, datoriile societatii ar urma sa fie sterse.


"Un plan asemanator am propus si noi, initial", a precizat Simu. Mai precis, consortiul condus de Cuprom a cerut conversia datoriilor Electroputere in actiuni si divizarea societatii pe baze comerciale. Cum aceste cereri au fost respinse de AVAS, Cuprom a fost de acord cu preluarea integrala a Electroputere, cu datorii cu tot. Nici aceasta varianta nu a fost agreata de AVAS.


"Nu stim motivele respingerii ofertei. Noi am depus toata documentatia ceruta, inclusiv scrisoare de garantie bancara. Pana acum nu am primit nici o notificare oficiala din partea AVAS referitoare la revocarea ofertei sale de vanzare", a declarat Simu. El a precizat ca a aflat din presa ca oferta Cuprom a fost respinsa.


AVAS a precizat ca "elementele ofertei depuse sunt confidentiale si nu vor putea fi facute publice decat cu acordul prealabil scris al ofertantului".


"In plus, AVAS este singura autoritate competenta sa decida asupra oportunitatii incheierii contractului de vanzare-cumparare de actiuni, avand in vedere, pe langa pret, si celelalte elemente care compun oferta de cumparare", a declarat Mioara Iordache, directorul de comunicare al AVAS.


Anul trecut, Electroputere a inregistrat o cifra de afaceri de 1.729,9 mld. lei (aproximativ 43 mil. euro), adica jumatate din cifra de afaceri inregistrata de Cuprom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO