Reacţiile recente ale unor instituţii sau organizaţii de stat arată că lucrurile sunt mult mai profunde: ne confruntăm cu o cultură instituţională în care abuzul de putere nu este sancţionat, iar generarea de corupţie prin instituirea de rente este permisă. Până la urmă guvernul Orban trebuie să exprime clar un lucru elementar: voinţa instituţiilor statului de a servi cetăţeanul.
Iată trei exemple:
1. Dacă v-aţi grăbit să vă plătiţi impozitele în avans şi aveaţi dreptul la o bonificaţie la plata impozitului, este foarte probabil să fiţi printre zecile sau sutele de mii de persone cărora li s-a instituit în săptămâna care a trecut poprire pe conturi.
Softul ANAF nu vă recunoaşte bonificaţia şi o înregistrează ca restanţă de plată! Aţi văzut cumva ANAF-ul cerându-şi scuze public pentru această greşeală?
Nu numai că n-a fost cazul, dar procedura ridicării popririi presupune ca tu, victima, să obţii o adresă de la ANAF cu care să alergi la toate băncile pentru a-ţi debloca conturile.
Mi-e teamă de ce situaţii se vor crea dacă şi când ANAF ul va da instrucţiuni online de remediere.
E cel mai recent caz în care incompetenţa unei instituţii a statului accentuează neîncrederea şi frica de iresponsabilitatea funcţionarului public, care are pe mână decizia asupra banului cetăţeanului.
2. Dacă aveţi de recuperat banii din TVA, pentru indemnizaţii, pentru concedii medicale etc. (sume datorate uneori de peste 18 luni) şi vreţi să aflaţi nu când vă veţi primi drepturile (asta ar fi prea mult!), ci după ce criterii şi în ce ordine se fac plăţile, riscaţi să deveniţi inamicul instituţiei care vă datorează banii.
Ba chiar duşmanul personal al vreunui funcţionar care poate să hotărască după bunul plac (sau după placul politic) pe cine preferă la rambursarea taxelor întârziate.
Nu discutăm aici despre imoralitatea celor care de dragul câştigării electoratului şi al menţinerii în funcţii publice au creat lipsa de fonduri pentru plata unor drepturi fundamentale ale cetăţeanului.
Sistemul public, presupus să servească cetăţeanul, în loc să se organizeze imediat fixând şi făcând publice criteriile şi ordinea în care va face plăţile restante, se organizează subteran pentru a obţine „rente” din efectuarea preferenţială a plăţilor restante.
Este sindromul unei culturi instituţionale în care abuzul de putere nu este sancţionat, iar generarea de corupţie prin instituirea de rente este permisă.
3. Şi dacă în final aţi câştigat un proces împotriva abuzurilor vreunei instituţii de stat şi aceasta trebuie să vă despăgubească, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive, nu vă grăbiţi să vă consideraţi victorios. Oficial trebuie să aşteptaţi şase luni.
După care sunteţi practic la bunul plac al instituţiei împotriva căreia aţi câştigat. Practicile recente arată că tot mai frecvent acestea plătesc cu mari întârzieri (în cazul în care reuşesc să adune pe conturi şi alte disponibilităţi în afara salariilor funcţionarilor). Este un mesaj clar că instituţiile şi organizaţiile de stat prin funcţionarii lor reprezintă „interese superioare“ şi în consecinţă sunt greu sancţionabile, având de facto un regim juridic privilegiat. În întâlnirile cu mediul de afaceri reprezentat de AOAR, premierul Orban şi-a exprimat orientarea probusiness. Problema este dacă dincolo de declaraţiile politice spiritul şi cultura instituţiilor din România vor deveni procetăţean sau vom funcţiona în continuare după „principiul intereselor superioare“ generatoare de rente materiale sau politice pentru politicieni sau funcţionarii publici.
