Eveniment

O veste bună: Numărul de paturi de la ATI pentru bolnavii de COVID-19 a fost suplimentat în Bucureşti

O veste bună: Numărul de paturi de la ATI pentru...

Autor: Laura Buciu

16.04.2021, 14:21 43

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că vor fi operaţionalizate noi paturi de Terapie Intensivă în Bucureşti, la Spitalul „Matei Balş” şi la Spitalul „Bagdasar Arseni”.

Florin Cîţu a spus că la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” nu vor fi duse paturi pentru adulţii cu COVID-19.

„La Matei Balş se vor operaţionaliza încă 20 de paturi de terapie intensivă, vor trebui să fie transferaţi 7 medici şi 30 de asistenţi medical. Se va înfiinţa un centru de evaluare pacienţi cu SARS-CoV-2. La Bagdasar Arseni, în următoarele două săptămâni, o nouă unitate de primiri urgenţe va fi disponibilă cu 27 de paturi UPU şi 27 de paturi de ATI. La „Grigore Alexandrescu” nu vom aloca adulţi. Acolo se vor aloca în 12 paturi ATI copii, în prima fază 10 paturi. Aceasta este situaţia în acest moment”, a spus Cîţu.

Acesta spune că a văzut problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate, a atras atenţia şi suntem este în măsură să atingă cifrele despre care a vorbit, respectiv peste 1.600 de paturi de Terapie Intensivă pentru bolnavii cu COVID-19.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO