Eveniment

O veste bună: Cazurile de COVID-19 scad în România pentru a treia zi consecutiv. În ultimele 24 de ore au fost testate pozitiv 825 de persoane

O veste bună: Cazurile de COVID-19 scad în România...

Autor: Laura Buciu

24.08.2020, 12:56 3702

Autorităţile au anunţat, luni, că în România s-au înregistrat 825 de cazuri noi de COVID-19 şi 37 de decese. Unul dintre decese a fost la un pacient din categoria de vârstă 10 - 19 ani.

Potrivit raportului de luni al Grupului de Comunicare Strategică (GCS), până luni au fost confirmate 79.330 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 35.517 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 9.574 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 825 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19).

Până luni, 3.309 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

De duminică, de la ora 10.00 până luni la ora 10.00 au fost înregistrate 37 de decese: 18 la bărbaţi şi 19 la femei. Este vorba de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10 - 19 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, două la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi nouă decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO